Fiasco la programul Casa Verde Fotovoltaice: Accesul în aplicaţia informatică a fost sistat şi dosarele depuse deja anulate. Reacția ministrului Mediului

Fiasco la programul Casa Verde Fotovoltaice: Accesul în aplicaţia informatică a fost sistat şi dosarele depuse deja anulate. Reacția ministrului Mediului

Administraţia Fondului pentru Mediu a suspendat accesul în aplicaţia informatică dedicată Programului Casa Verde Fotovoltaice, după ce s-au înregistrat probleme în funcţionarea acesteia.

Sursa citată a precizat că dosarele depuse în aplicaţie vor fi anulate.

Inițial, preşedintele AFM, Lóránd-Árpád Fulop, a anunțat că, la ora 14:00, va avea loc o simulare, iar la ora 15:00 va fi reluat procesul de înscriere, dacă totul merge bine.

Ulterior, însă, instituția a revenit cu un anunț, pe Facebook, spunând că nu vor fi reluate miercuri înscrierile.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, consideră că modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil. ”Nu există nicio scuză”, a transmis ministrul, precizând că a dispus un control la AFM.

 ”Da, este inacceptabil modul în care s-a derulat astăzi lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice. Sistemul nostru informatic nu a făcut faţă, deşi am fost asiguraţi de partenerul tehnic că totul a mers bine la testare. În momentul de faţă lucrăm la o soluţie viabilă cu privire la modul în care vor fi depuse dosarele pregătite”, a replicat preşedintele AFM, Fülöp Lóránd. 

ADVERTISING

Acesta a precizat că se iau măsuri ca ”eforturile depuse în încercarea de înscriere a beneficiarilor să nu fie irosite”. 

Deja persoanele interesate au criticat decizia, reclamând faptul că nu au fost făcute simulări suficiente înainte de pornirea programului la ora 10:00. 

Buget de peste 50 de milioane de euro

Bugetul disponibil pentru acest program depăşeşte 263 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), iar aplicaţia permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

”Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanţii că fondurile vor fi suplimentate.

ADVERTISING

Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei.

Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca în luna noiembrie bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului. Astfel, vom putea aproba toţi solicitanţii care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice”, a declarat recent Barna Tánczos, ministrul Mediului.

Câţi bani puteţi primi 

Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii. 

ADVERTISING

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională. 

Cheltuieli eligibile în cadrul programului: 

a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura  de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ; 

b) cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice; 

c) TVA aferentă cheltuielilor eligibile. 

Sunt considerate eligibile doar cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi AFM. 

Înscrierea solicitantului se va face la unul dintre instalatorii validaţi care au încheiat contract de participare cu AFM, în limita procentului stabilit prin dispoziţia preşedintelui AFM, raportat la sumele alocate regiunii în care se află imobilul pe care se implementează proiectul. 

Aprobarea finanţării 

Administraţia Fondului pentru Mediu analizează documentele depuse de persoanele fizice la momentul înscrierii şi introduse de instalator în aplicaţia informatică şi  publică pe site-ul propriu listele cu persoanele fizice aprobate. 

Eliminarea ATR – ului 

Se elimină obligativitatea prezentării Avizului tehnic de racordare, rămânând obligaţia depunerii certificatului de racordare. 

Semnarea contractelor şi implementarea proiectelor 

Implementarea proiectului se realizează în termen de cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare. 

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute, se face de către AFM, pe o perioadă de 6 ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇