În septembrie, proiectul „Jucării altfel” reciclează creativ în şcolile din Bucureşti

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
poster-Jucarii-Altfel_2022

În luna septembrie, elevii de gimnaziu din Bucureşti realizează instalaţii artistice din materiale reciclabile în cadrul proiectului de educaţie sustenabilă „Jucării altfel”. Iniţiat de artista Doriana Memet, „Jucării altfel” este unul dintre proiectele câştigătoare ale Burselor de idei „Bucureşti RE:imaginat” care sunt implementate de ARCUB – Centrul Cultural al Bucureştiului pe parcursul anului 2022. Pe 1 octombrie, „Jucăriile altfel” realizate de micii artişti pot fi vizitate de „Sâmbăta porţilor deschise” în curţile şcolilor înscrise în proiect.

„Jucăriile altfel” urmează să fie realizate de elevii claselor a V-a şi a VI-a de la Şcoala Gimnazială 5, Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” şi de la Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti. Cele trei instalaţii artistice vor fi confecţionate din materiale reciclabile şi vor rămâne pe tot parcursul anului şcolar 2022-2023 în curţile şcolilor participante pentru ca toţi copiii să se bucure de ele şi să înţeleagă totodată ce înseamnă reciclarea creativă. 

ADVERTISING

Elevii vor fi coordonaţi de artiştii plastici Iulia Nicolae, Cilem Turkoz şi Doriana Memet, care îi vor învăţa pe cei mici principiile consumului responsabil, avantajele minimalismului, principiul celor 5 R (refuză, redu, repară, reconstruieşte, reciclează), importanţa reciclării şi modalităţile în care ei pot ajuta la ecologizarea mediului încojurător. Pe parcursul proiectului, toţi elevii vor lua parte la o campanie de educare privind colectarea selectivă a gunoaielor şi vor fi invitaţi să recicleze hârtie, PET-uri, conserve şi resturi textile care vor fi folosite apoi la construcţia jucăriilor. 

ADVERTISING

„Suntem conştienţi că la nivel de oraş, chiar dacă mâine ar începe colectarea selectivă a gunoaielor, aceasta nu ar fi posibilă fără o amplă campanie de educare a populaţiei. Iniţiativa «Jucării altfel» vine în întâmpinarea unei nevoi ce se preconizează a deveni stringentă în viitorul apropiat, motiv pentru care îi pregătim pe cei mici, responsabilizându-i în şcoală astfel încât ei la rândul lor să genereze schimbări în comunităţile în care vor acţiona: în familie, între prieteni şi vecini etc.” Doriana Memet, iniţiatoarea „Jucării altfel”

În acest context, de realizare a unei instalaţii artistice cu funcţionalitate educativă şi a unei campanii de reciclare, elevii vor adresa o scrisoare deschisă către Primăria Sectorului 1 în care vor anunţa disponibilitatea de a colecta selectiv.

ADVERTISING

„Jucării altfel” se derulează de-a lungul lunii septembrie. La finalul proiectului, pe 1 octombrie, va avea loc evenimentul „Sâmbăta porţilor deschise” în care toţi cei interesaţi pot veni şi se pot juca cu instalaţiile realizate de micii artişti.  

Detalii despre proiectul „Jucării altfel” sunt disponibile pe www.arcub.ro, în secțiunea Burse de Idei.

Despre programul „Bucureşti RE:imaginat”

Aflat la prima ediție, Programul Bucureşti RE:imaginat – Burse de idei pentru proiecte culturale își propune dezvoltarea unui portofoliu de idei transformatoare pentru oraş şi comunitate. Deschis exclusiv persoanelor fizice sau grupurilor de persoane active în viața creativă a Bucureștiului, programul a urmărit coagularea unor idei de proiecte care să crească accesul la spațiile publice și atractivitatea acestora pentru cetățenii orașului, care să-i aducă laolaltă și să contribuie la consolidarea identității comunitare și de cartier. 

Ideile selectate în urma apelului acoperă toate cartierele bucureştene şi propun o serie de performance-uri şi intervenţii artistice în spaţiul public, proiecte de regenerare urbană, proiecte comunitare cu latură educaţională, socială şi de integrare, evenimente interdisciplinare şi de arte vizuale şi performative. 

O parte din ideile finaliste vor fi implementate până la finalul anului 2022 de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Mai multe informații despre programul proiectului București RE:imaginat  pot fi accesate pe www.arcub.ro, la secțiunea Finanțare.

Ne puteți urmări pe paginile de Facebook și Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.