MrBeast, cel mai cunoscut YouTuber din lume, a lansat un clip cu un succes fulminant despre „cel mai tare oraș subteran”. Și e în România! (Video)

MrBeast, cel mai cunoscut YouTuber din lume, a lansat un clip cu un succes fulminant despre „cel mai tare oraș subteran”. Și e în România! (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

MrBeast are doar 26 de ani, dar este cel mai de succes YouTuber din lume, pentru că a ajuns la 320 de milioane de abonaţi pe canalul său.

Pe numele său real James Stephen Donaldson, tânărul a petrecut 7 zile în această vară la Salina Turda din Cluj, alături de alţi creatori online celebri.

Sâmbătă seară el a postat clipul realizat aici, care a strâns deja peste 45 de milioane de vizualizări.

În video, tânărul vlogger vorbeşte despre salina transilvană ca despre una din cele mai spectaculoase atracţii turistice din lume, prezentând-o ca pe “un oraş subteran”.

ADVERTISING

În fiecare zi din cele 7 cât a stat în salină, MrBeast a avut invitat câte un alt YouTuber celebru, printre care Kai Cenat, Logan Paul, Vikkstar, JiDion, IShowSpeed şi LazarBeam.

Clipul se cheamă “7 zile de explorare a unui oraş subteran” şi are 20 de minute.

"Acest oraş este construit în interiorul unei mine care datează de peste o mie de ani. Şi cu nenumărate tuneluri şi camere neexplorate, cine ştie în ce orori vom da.

Acestea sunt scările care coboară în oraş. Cât de vechi sunt aceste scări? Mai bătrâne decât noi.

ADVERTISING

În regulă, acum că suntem aici jos, uită-te cât de sus e tavanul. Wow.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când România a fost bombardată, mii de oameni s-au ascuns aici şi acum trăiesc aici doar o grămadă de youtubers", a povestit amuzat MrBeast.

7 Days Exploring An Underground City

Fanii au comentat videoclipul, unul dintre ei scriind: „Nu m-am gândit niciodată că Cenat, Sam şi Colby şi JiDion vor fi în acelaşi videoclip”, iar altul a adăugat: „Nu există petrecere mai nebună decât MrBeast”.

ADVERTISING

Vloggerul a postat o poză şi pe contul său de Instagram, acolo unde are 60 de milioane de urmăritori (foto sus).

În fotografia din salină, el este alături de ceilalţi YouTuberi.

Pe fundal se vede sigla de promovare turistică a României.

Alături de fotografie, el scrie: "E unul dintre cele mai amuzante videoclipuri pe care le-am făcut în ultima vreme :)”.

MrBeast are o avere estimată la aproximativ 1 miliard de dolari şi banii săi provin în mare parte din platforma YouTube, unde clipurile virale îi aduc sume uriaşe din reclame şi parteneriate de brand.

Însă el are şi o linie de merchandising și diverse afaceri profitabile, precum marca de alimente Feastables și lanțul de fast-food MrBeast Burger.

Ceea ce l-a făcut însă deosebit printre vloggeri este că o mare parte din banii pe care îi câştigă sunt cheltuiți în scopuri caritabile.

El a început să posteze pe YouTube în 2012, la 14 ani, dar celebru a devenit în 2017, când a început să facă acte de caritate.

Printre altele: a donat zeci de mii de dolari unor oameni ai străzii, în unele videoclipuri oferă case, mașini sau sume uriașe de bani.

Un exemplu notabil este construirea de case și școli în Africa. În plus, a ajutat persoane bolnave să acopere costurile unor operaţii foarte scumpe.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇