S-a măritat chiar pe graniță, pentru ca familia să poată fi alături de ea (Video)

S-a măritat chiar pe graniță, pentru ca familia să poată fi alături de ea (Video)

Multe lucruri din sfera inimaginabilului s-au întâmplat de când sunt în vigoare restricțiile cauzate de pandemia de Covid. Dar acestea nu i-au oprit pe unii să-și vadă visul cu ochii și să obțină imposibilul chiar și în aceste condiții.

Este cazul unei mirese din Canada, care s-a măritat în weekend, în SUA. Karen Mahoney își dorea enorm ca familia să-i fie alături la nunta din SUA. Numai că familia ei se află în Canada, iar restricțiile îi opreau pe părinții și mai ales pe bunica ei în vârstă de 96 de ani din a-i fi alături, chiar și pentru un astfel de eveniment.

ADVERTISING

Prin urmare, singura variantă a fost ca întreaga ceremonie să fie organizată la graniță. Lipsa zidurilor sau a gardurilor a făcut ca totul să fie mai puțin ciudat. În plus, zona e verde, potrivită pentru o astfel de ceremonie, arată CNN.

Karen Mahoney și Brian Ray se cunosc de 35 de ani, când el a învățat-o pe ea să schieze, și fiecare a fost căsătorit câte 19 ani. Întâmplarea a făcut ca fiecare să divorțeze și să se regăsească peste ani, Ray fiind cel care i-a învățat, apoi, pe băieții ei să schieze.

ADVERTISING

S-au reunit cu ocazia unui anunț pe Facebook, ea fiind nevoită să-și vândă mașina. S-au întâlnit timp de un an, s-au logodit în martie, când ea a fost cerută pe munte, în Vermont. Și ca povestea să fie și mai frumoasă, au reușit să-i aibă alături pe toți cei dragi la cununie, chiar și în aceste condiții vitrege.

U.S.-Canada border wedding

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇