Primele viețuitoare care și-au revenit după Marea Extincție de pe Terra

Primele viețuitoare care și-au revenit după Marea Extincție de pe Terra
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Marea Extincție din Permian-Triasic, care a avut loc în urmă cu aproximativ 252 de milioane de ani, cunoscută și ca Marea Moarte, aproape că a pus capăt vieții pe Pământ. E limpede că viața a găsit însă o cale de a dăinui. Dar care au fost primele viețuitoare care și-au revenit după acest episod dramatic?

Noi cercetări au scos la iveală care au fost primele viețuitoare care și-au revenit, iar acestea sunt, deloc surprinzător, viermii și creveții, adică animale care se hrănesc cu materie organică depusă pe fundul oceanului.

ADVERTISING

”Am reușit să analizăm urme fosile din 26 de secțiuni de-a lungul întregii serii de evenimente, reprezentând 7 milioane de ani cruciali”, a declarat paleontologul Michael Benton, de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, conform Science Alert.

„Astfel, am reconstruit în cele din urmă etapele de refacere a tuturor animalelor care scormonesc în ocean”, a mai spus acesta.

Deoarece animalele care au corpuri moi nu au schelete pe care să le lase în urmă, fosilele urmelor lor sunt vitale pentru a afla cum au trăit aceste creaturi.

ADVERTISING

”Datele noastre privind fosilele dezvăluie rezistența animalelor cu un corp moale la nivelul ridicat de CO2 și la încălzire. Este posibil ca acestea să fi jucat un rol în refacerea ecosistemelor după extincții în masă severe, putând, de exemplu, să declanșeze inovațiile evolutive și radiațiile din Triasicul timpuriu”, mai spun oamenii de știință.

Aceștia sunt de părere că, după acest episod, viața a reapărut mai întâi în cele mai adânci ape.

Abia după ce această populație de viețuitoare și-a revenit în mare parte, au urmat, dar mult mai târziu, brachiopodele, briozoarele și bivalvele – în mare parte sedentare și populând adesea tot fundul oceanului.

ADVERTISING

Apoi, a venit rândul coralilor, dar lucrurile nu s-au întâmplat peste noapte. A fost nevoie de aproximativ 3 milioane de ani pentru ca viețuitoarele de pe fundul oceanului, cu corpuri moi, să revină la nivelurile de dinaintea extincției.

Evenimentul de extincție din Permian-Triasic a ucis aproximativ 80-90% din viața marină, așa că nu este surprinzător faptul că recuperarea a durat mult timp, se arată într-un raport publicat de Science Advances.

Schimbările climatice, încălzirea globală, scăderea oxigenului și creșterea acidificării oceanelor sunt considerate a fi principalele cauze ale extincției în masă, fenomene care au loc și în prezent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇