Povestea ”celui mai prematur” bebeluș din lume, care a avut doar 420 de grame la naștere (Video)

Povestea ”celui mai prematur” bebeluș din lume, care a avut doar 420 de grame la naștere (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urmă cu un an și patru luni, în Birmingham, Alabama, o femeie dădea naștere unui băiat și unei fetițe, gemeni, la numai 132 de zile de sarcină. Acum, băiatul, Curtis, a intrat în Cartea Recordurilor, el fiind considerat ”cel mai prematur” bebeluș din lume care a supraviețuit.

Din păcate, sora sa, C’Asya, a murit între timp. Fetița nu a trăit decât o zi. Dar fratele ei, Curtis, născut cu doar 420 de grame, e bine acum, după ce a respirat asistat timp de mai multe luni.

”Fac asta de aproape 20 de ani, dar niciodată nu am văzut un bebeluș așa de mic și atât de puternic”, a declarat dr. Brian Sims, medicul care l-a ajutat să vină pe lume la numai 21 de săptămâni, conform IFL Science.

ADVERTISING

”Îmi voi aminti mereu momentul în care l-am putut lua pe Curtis acasă, să-l prezint fraților săi mai mari”, a declarat Michelle Butler, mama bebelușului, alintat de familie Poodie.

275 de zile, atât a durat până ce părinții și-au putut lua copilul acasă. Acum, starea sa de sănătate poate fi considerată în sfârșit una bună.

Most Premature Baby - Guinness World Records

“Recordul” initial a fost deținut de Richard Hutchinson, un bebeluș care s-a născut la 21 de săptămâni și două zile.

ADVERTISING
Anca Petrache
Editor Colaborator
Experiență de 23 de ani în presă, din care 16 ani în presa online. Cred ca presa de calitate se poate face doar cu dăruire, repere morale puternice, conduită și responsabilitate.
Anca se simte deopotrivă fascinată de oameni și de urmele lor trecute, dar și de Univers și natură, cu toate necuvântătoarele ei. Crede că trebuie să ne înțelegem locul în această orânduială pe care riscăm să o stricăm din cauza unui ego prea mare. Apoi, chiar din natură ne putem lua idei pentru a inova și a găsi răspunsuri la multe întrebări. Este interesată de inovație și tehnică, de tot ce înseamnă miracolul numit om, cu toate ”componentele” sale și tot ce-l poate ajuta să fie mai bun, mai sănătos.
Expertiză: Externe, Magazin, Sănătate, Mediu, Știință
Scrie Despre: Magazin și știință, Sănătate, Timp liber
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri