Două dintre cele mai importante misiuni spațiale ale momentului, telescopul spațial Hubble și telescopul european Euclid, au realizat împreună o nouă imagine spectaculoasă a uneia dintre cele mai complexe nebuloase din galaxia noastră: Cat’s Eye Nebula (Nebuloasa Ochiul Pisicii), cunoscută și sub numele de NGC 6543.
Situată în constelația Draco, la aproximativ 4.400 de ani-lumină de Pământ – distanță stabilită cu ajutorul misiunii Gaia – nebuloasa este unul dintre cele mai elaborate „resturi” lăsate în urmă de o stea aflată la finalul vieții.
Ce este, de fapt, o nebuloasă planetară
În ciuda numelui, o nebuloasă planetară nu are legătură cu planetele. Denumirea provine din secolul al XVIII-lea, când primele telescoape le arătau ca pe niște discuri rotunde, asemănătoare planetelor.
În realitate, ele reprezintă norii de gaz expulzați de o stea muribundă în ultimele sale etape de evoluție. Chiar Nebuloasa Ochiul Pisicii a jucat un rol esențial în înțelegerea acestui fenomen: în 1864, analiza spectrului său luminos a demonstrat că obiectul este format din gaz, nu din stele sau galaxii, marcând un moment-cheie în istoria astronomiei.
Hubble a schimbat perspectiva asupra acestor structuri
Imaginile obținute de Hubble în 1995 au revoluționat modul în care astronomii privesc nebuloasele planetare. Ceea ce de la sol părea o structură simplă și circulară s-a dovedit a fi extrem de complex.
În cazul Nebuloasei Ochiul Pisicii, Hubble a dezvăluit o arhitectură surprinzătoare: straturi concentrice, jeturi de gaz cu viteză mare și noduri dense modelate de unde de șoc. Aceste structuri sunt considerate un „dosar fosil” cosmic, care păstrează urmele etapelor succesive prin care a trecut steaua centrală înainte de a-și pierde învelișul exterior.
Contribuția Euclid: imaginea de ansamblu
De această dată, Hubble este completat de telescopul european Euclid, conceput în principal pentru a cartografia universul îndepărtat și pentru a studia energia întunecată. În cadrul campaniilor sale de imagistică profundă, Euclid a surprins nebuloasa într-un cadru mult mai larg.
În imaginea realizată în lumină vizibilă și în infraroșu apropiat, regiunea centrală strălucitoare este înconjurată de un halou de fragmente colorate de gaz care se îndepărtează de stea. Acest inel a fost expulzat într-o etapă anterioară, înainte de formarea structurii principale a nebuloasei.
Pe fundal se disting numeroase galaxii îndepărtate, oferind un contrast spectaculos între un fenomen relativ „local”, din Calea Lactee, și adâncimile cosmice ale universului.
În timp ce Euclid oferă contextul cosmic larg, Hubble captează în detaliu nucleul nebuloasei, cu o rezoluție remarcabilă. Combinarea acestor observații permite astronomilor să înțeleagă mai bine procesele complexe care însoțesc moartea unei stele asemănătoare Soarelui.