Agenţia spaţială americană a lansat joi o cerere de ofertă inedită – NASA intenţionează să achiziţioneze eşantioane de sol selenar de la companii care le colectează şi le transportă pe Pământ, relatează agenţia AFP.
”NASA caută să cumpere sol selenar de la furnizori comerciali!”, a scris pe Twitter administratorul agenţiei spaţiale americane, Jim Bridenstine.
Este un nou model economic preferat din ce în ce mai mult de agenţia spaţială, care nu îşi mai asumă astfel toate costurile de dezvoltare şi de operare a unei misiuni, ci atribuie contracte de servicii companiilor spaţiale private, aşa cum a făcut-o cu succes cu SpaceX, care transportă în prezent marfă şi astronauţi pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).
Statele Unite intenţionează să deţină titlul de lider în exploatarea resurselor, în special miniere, din solul sau subsolul asteroizilor şi al Lunii, o politică încurajată cu precădere printr-un decret al preşedintelui Donald Trump din aprilie trecut, în pofida unei absenţe a consensului internaţional şi a jurisprudenţei asupra celei mai bune modalităţi de gestionare şi partajare a resurselor extraterestre, tratatele importante privind spaţiul fiind vagi în această privinţă, notează AFP.
Companiile sunt chemate să-şi prezinte propunerile pentru colectarea unui ''mic'' eşantion de sol selenar sau regolit, nisip sau praf ce acoperă suprafaţa satelitului natural al Pământului, indiferent de regiunea Lunii din care se efectuează prelevarea.
Ulterior, va avea loc un transfer de proprietate pentru NASA, care va deveni ''singurul'' proprietar. 80% din suma stipulată în contract urmează să fie achitată la livrarea eşantioanelor.
Misiunea NASA către Marte, urmărită în timp real: Cum poți vedea unde a ajuns Perseverance
NASA a dat publicității un clip spectaculos cu Soarele, fotografiat non-stop timp de 10 ani (Video)