Misteriosul împărat roman care a condus teritoriul Daciei: Monedele de aur găsite în Transilvania sunt originale, iar una e la Muzeul Brukenthal (Foto)

Misteriosul împărat roman care a condus teritoriul Daciei: Monedele de aur găsite în Transilvania sunt originale, iar una e la Muzeul Brukenthal (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Mai multe monede de aur găsite în Transilvania dovedesc că un „fals” împărat roman a fost real şi ar putea aduce noi detalii despre istoria Daciei.

Monedele care poartă numele lui Sponsian şi care au gravat pe ele portretul său au fost găsite acum mai bine de 300 de ani în Transilvania, cândva un avanpost îndepărtat al Imperiului Roman. Acestea au fost considerate false, însă oamenii de ştiinţă spun că urmele de zgârieturi vizibile la microscop dovedesc că s-au aflat, de fapt, în circulaţie acum 2.000 de ani, relatează BBC.

"Ceea ce am găsit este un împărat. Era o figură despre care se credea că este un fals şi care a fost dată la o parte de experţi. Dar noi credem că a fost real şi că a avut un rol în istorie", a declarat profesorul Paul Pearson de la University College din Londra.

Monedele au făcut parte dintr-un mic tezaur descoperit în Transilvania în anul 1713. S-a crezut că erau monede romane autentice până la jumătatea secolului al XIX-lea, când experţii, din cauza designului destul de rudimentar, au suspectat că ar fi opera unui falsificator priceput din Viena.

ADVERTISING

Cel mai mare expert în monede s-a înșelat

În 1863, Henry Cohen, cel mai mare expert în monede al vremii, de la Bibliothèque Nationale de France, a subliniat acest aspect atunci când a întocmit marele său catalog al monedelor romane. El a spus că aceste monede nu erau doar nişte falsuri "moderne", ci erau şi prost făcute şi "concepute în mod ridicol". Alţi specialişti au fost de acord şi până în prezent Sponsian a fost respins în cataloagele ştiinţifice.

Profesorul Paul Pearson a bănuit, însă, că lucrurile nu stau aşa atunci când a văzut fotografii ale monedei în timp ce făcea cercetări pentru o carte despre istoria Imperiului Roman. El a putut distinge zgârieturi pe suprafaţa acesteia şi s-a gândit că puteau proveni de la faptul că moneda a fost în circulaţie. Profesorul a contactat Muzeul Hunterian de la Universitatea din Glasgow, acolo unde una dintre monede era ţinută închisă într-un dulap împreună cu alte trei din tezaurul original.

Împreună cu cercetătorii scoţieni, el a examinat toate cele patru monede la un microscop puternic şi a confirmat că într-adevăr existau zgârieturi, iar modelele păreau să indice că monedele au fost ţinute împreună cu altele în "punguţele" pentru bani ale acelor vremuri. O analiză chimică a arătat, de asemenea, că monedele au fost îngropate în pământ timp de sute de ani, potrivit lui Jesper Ericsson, curator la Muzeul Hunterian, care a lucrat cu profesorul Pearson la acest proiect.

ADVERTISING

Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul de specialitate "PLOS 1".

Cine a fost Sponsian

Acum, cercetătorii trebuie să răspundă la întrebarea cine a fost Sponsian. Ei cred că acesta a fost un comandant militar nevoit să se încoroneze ca împărat al celei mai îndepărtate şi greu de apărat provincii din Imperiul Roman: Dacia.

Studiile arheologice au stabilit că Dacia a fost izolată de restul imperiului roman în jurul anului 260 d.Hr. Au existat o pandemie, un război civil, iar imperiul se fragmenta. Înconjurat de duşmani şi izolat de Roma, Sponsian şi-a asumat, probabil, comanda supremă în timpul unei perioade de haos şi război civil, protejând militarii şi populaţia civilă din Dacia până când ordinea a fost restabilită, iar provincia a fost evacuată între 271 şi 275 d.Hr., potrivit lui Jesper Ericsson.

"Interpretarea noastră este că el a fost însărcinat cu menţinerea controlului asupra armatei şi populaţiei civile, care erau înconjurate şi complet izolate. Pentru a crea o economie funcţională în provincie, au decis să-şi bată propriile monede", crede cercetătorul.

ADVERTISING

Această teorie ar explica de ce monedele sunt diferite de cele de la Roma. "Este posibil ca ei să nu fi ştiut cine era împăratul real, deoarece a existat un război civil", spune şi profesorul Pearson. "Dar aveau nevoie de un comandant militar suprem în absenţa unei puteri reale din partea Romei. El a preluat comanda într-o perioadă în care chiar era nevoie de comandă", explică profesorul.

Și Muzeul Brukenthal considera că moneda e falsă

După ce experţii au stabilit că monedele erau autentice şi au descoperit ceea ce ei cred a fi un împărat roman pierdut, au alertat cercetătorii de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, care deţine, de asemenea, o monedă sponsiană.

Aceasta făcea parte din moştenirea baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul habsburgic al Transilvaniei. Baronul studia moneda în momentul morţii sale, iar legenda spune că ultimul lucru pe care l-ar fi făcut a fost să lase un bilet pe care scria "autentică".

Specialiştii de la Muzeul Brukenthal au clasificat moneda ca fiind un fals istoric, la fel ca toată lumea, dar s-au răzgândit când au văzut cercetările britanice, notează BBC.

Descoperirea prezintă un interes deosebit pentru istoria Transilvaniei şi a României, potrivit managerului interimar al Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Constantin Chituţă. "Pentru istoria Transilvaniei şi a României în special, dar şi pentru istoria Europei în general, dacă aceste rezultate vor fi acceptate de comunitatea ştiinţifică, ele vor însemna adăugarea unei alte figuri istorice importante în istoria noastră", a declarat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇