Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a publicat, pe Facebook, fotografii cu un fenomen extrem de rar – efectul Gloria.
Efectul Gloria a fost surprins în imagini de Valentin Bălan, ranger la Administrația Parcului Natural Bucegi.
El mai este numit "Spectru montan" sau "Spectru Brocken".
”În condiții propice, umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.
Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă, îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat”, explică Romsilva.
Iată și imaginile:
Postarea s-a viralizat destul de repede. În câteva ore a strâns mii de like-uri și aproape o mie de distribuiri.
Internauții au apreciat frumusețea și spectacolul din poze și au avut numai cuvinte de laudă: ”Wow! Interesant! Nu am mai văzut așa ceva. Mulțumim!”, ”Magnific și în același timp și descrierea este interesantă” sau ”Absolut mirific!” - au fost doar câteva dintre comentarii.
Vezi și: