Fix ca-n Hitchcock: Orașul care se confruntă cu o invazie a papagalilor (Video)

Fix ca-n Hitchcock: Orașul care se confruntă cu o invazie a papagalilor (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oraşul Hilario Ascasubi, situat în apropierea coastei argentiniene de la Oceanul Atlantic, se confruntă cu o invazie a papagalilor.

Mii de păsări colorate în verde, galben şi roşu au invadat, din cauza defrişărilor, dealurile din apropierea oraşului, potrivit biologilor.

Păsările ciugulesc cablurile electrice provocând pene de curent, iar ţipetele lor şi depunerile de excremente au întins la maximum nervii localnicilor.

''Dealurile dispar, iar asta îi determină să vină mai aproape de oraşe pentru a căuta hrană, adăpost şi apă'', a declarat biologul Daiana Lera, explicând că mare parte din pădurea argentiniană a dispărut treptat de-a lungul anilor, informează Reuters.

ADVERTISING

În ultimii ani, papagalii s-au înmulţit, căutând refugiu în oraş pe perioada toamnei şi a iernii. Sunt perioade când, potrivit localnicilor, acest oraş cu 5.000 de rezidenţi numără până la 10 papagali pe cap de locuitor. Pe perioada verii, păsările migrează spre sud, în zonele stâncoase din Patagonia, în timpul sezonului de împerechere.

Imaginile surprinse recent în acest oraş arată sute de păsări care stau cocoţate pe cabluri electrice şi pe stâlpi, siluetele lor putând fi văzute şi în lumina amurgului în timp ce zboară peste clădiri şi peste o biserică, amintind în mod straniu de scenele din filmul clasic din 1963 al regizorului Alfred Hitchcock, ''The Birds'' ("Păsările").

''Ciupesc cablurile şi le avariază, apa poate intra în cabluri atunci când plouă, iar transmisia e întreruptă. Aceşti papagali creează costuri zilnice şi probleme pentru noi'', a declarat Ramón Alvarez, un jurnalist local de la Radio Taxi Fm. ''Nu mai trebuie să spun că, atunci când cade curentul, nu se mai poate asculta nici radioul".

ADVERTISING

Localnicii au încercat să alunge papagalii prin diferite metode, cum ar fi zgomote sau lumini laser, dar nimic nu a funcţionat.

''Trebuie să începem să restabilim mediul natural. Dar până când se va întâmpla asta, trebuie să ne gândim la strategii care să ne permită să convieţuim în cel mai armonios mod posibil în oraşele noastre'', a declarat Daiana Lera

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇