Cinci papagali din Parcul Natural din Lincolnshire, Anglia, au fost izolați, după ce au început să înjure oamenii care vizitau complexul.
Papagalii gri africani au fost adoptați de reprezentanții parcului în luna august și puși împreună în carantină. Reprezentanții parcului spun că în timpul carantinei papagalii s-au învațat unii pe alții să înjure, conform BBC.
„Cu cât înjură mai mult cu atât râzi mai mult și asta îi încurajează”, a spus directorul executiv al parcului, Steve Nichols.
El a precizat că papagalii au învâțat și să râdă, așa că atunci când unul înjură, altul râde și tot așa.
El a precizat că unora dintre vizitatorii adulți li s-a părut amunzant, dar că vin și mulți copii și că au fost nevoiți să mute papagalii.
Directorul spune că papagalii vor fi răspândiți printre ceilalti din parc, dar că speră ca aceștia să învețe ei cuvinte noi și civilizate, nu să fie invers situația și să ajungă la și mai mulți papagali care înjură.
La începutul anului, Chico, un alt papagal din parc, a devenit cunoscut pe Internet după ce a fost filmat în timp ce interpreta melodia "If I Were a Boy" a lui Beyonce. Iar acum el are propria pagină de Instagram.