Eveniment rar: Lemurieni gemeni s-au născut la Zoo Sibiu (Video)

Eveniment rar: Lemurieni gemeni s-au născut la Zoo Sibiu (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru prima dată la grădina zoologică din Sibiu s-a născut o pereche de lemurieni, o raritate pentru parcurile zoo în general, a declarat, joi, medicul veterinar Liviu Todescu.

„Puii s-au născut în urmă cu o săptămână. Este vorba de doi pui, ceea ce este o raritate, de obicei, femela dă naştere unui pui, doar în cazuri excepţionale naşte gemeni. În prezent avem în total 9 lemurieni”, a precizat medicul Liviu Todescu.

Puii cântăresc la naştere mai puţin de 100 de grame şi sunt purtaţi pe piept în primele două săptămâni de viaţă.

ADVERTISING

Îngrijitorii nu vor cunoaşte sexul puilor până când aceştia nu se vor desprinde de spatele mamelor şi vor începe să se mişte independent.

Lemurienii cu coadă inelată pot fi văzuţi în permanenţă la Zoo din Sibiu, chiar dacă în prezent este frig. Animalele sunt protejate de temperaturile scăzute şi au un adăpost special în încăperi încălzite, prevăzute cu geamuri mari, pentru a permite vizitatorilor să-i vadă.

Când este cald, lemurienii stau afară, într-un spaţiu amenajat pentru ei.

Lemurienii trăiesc în grupuri destul de mari şi obişnuiesc să stea îmbrăţişaţi, fie pentru a se încălzi, fie pentru a consolida relaţiile dintre ei.

Sibiu: Pentru prima dată la Zoo s-a născut o pereche de gemeni lemurieni

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇