Nu mi-aș permite aceste rânduri, dacă n-aș ști că profesorul Sorin Mihai Cîmpeanu este o personalitate marcantă în lumea universitară și politică, posesoare a unui palmares demn de tot respectul nostru.
Actualul ministru al Educației este încărcat cu numeroase diplome și distincții, a fost în repetate rânduri răsplătit cu premii pentru merite deosebite, a primit titlul de doctor honoris causa din partea a șapte universități, este recunoscut ca valoros cercetător științific în domeniul său, răsplătit cu premiul „In Hoc Signo Vinces”, primit în anul 2002.
Am punctat că este vorba de actualul ministru, cu gândul la alți doi titulari din istoria recentă ai aceluiași minister, care se făcuseră de râsul tineretului studios, după ce au intrat cu cizmele în gramatica limbii române, plus încă la o doamnă, care și-a pus la mezat pe masa negocierilor cu Liviu Dragnea propria demnitate și propriul caracter, la schimb cu portofoliul Educației.
Dar, cum bine zice preotul la biserică, numai Dumnezeu nu greșește. Nu este scutit nici profesorul Sorin Cîmpeanu, care, mânat de cele mai bune intenții de a felicita doamnele și domnișoarele din România de Ziua Femeii, a ținut să sublinieze că „sprijinul lor empatic și suportul pe care ni-l oferă constant este de neprețuit într-o perioadă atât de dificilă și provocatoare”.
Dezacordul sună cu atât mai incomod la ureche, cu cât nu s-a manifestat în dialogul cu vânzătoarea de la raionul de cârnați, unde mai scapă și o vorbă necontrolată, ci în momentul festiv când un membru al Guvernului transmitea protocolar aprecierile sale către doamnele și domnișoarele din întreaga țară, felicitându-le solemn pentru rolul lor neprețuit în societate.
Și, când spun vânzătoarele de la raionul de cârnați, mă gândesc la cele din cartierul meu, care nu greșesc niciodată acordul dintre subiect și predicat, deși nu i s-a acordat până acum niciuneia vreun titlu de doctor honoris causa, iar de distincții și premii – nici vorbă!
Bănuiesc că asemenea momente de confuzie s-au regăsit și la case mai mari și că mulți oameni de vază din trecut se aflau în încurcătură, atunci când le scăpa asemenea porumbel din gură, de vreme ce însuși înțeleptul istoriei, Seneca (sec. I d.Hr.) a găsit de cuviință să-i liniștească pe toți cu trei cuvinte, care au dăinuit peste veacuri, „errare humanum est”.
Este o excelentă portiță să scapi cu o explicație scurtă, să minimalizezi propria eroare cu o butadă, dacă inspirația te ajută, sau să-ți prezinţi scuzele scurt, dacă nu.
Ei bine, domnul ministru Cîmpeanu nu admite că este omenește să greșească dânsul, încearcă să persevereze în greșeala sa și chiar să ridice eroarea la rang de virtute. Explicația mi se pare năucitoare: „Este un caz de subiect multiplu, dar termenii din el sunt la singular, adică este tolerat acordul prin atracție!”.
Hai, că-i nostim! Vrea să spună domnul profesor că, pregătindu-se să felicite doamnele și domnișoarele, a chibzuit adânc la „subiectul multiplu”, a descoperit că termenii sunt la singular și s-a gândit că le-ar deranja pe domnișoarele sfioase să pună predicatul la plural, atâta timp cât termenii nu sunt și ei la fel?
Recunosc că, în incultura mea, mi-a trebuit timp să caut definiția subiectului multiplu și n-am găsit-o explicată clar decât într-un manual de gramatică, de pe vremea mea, antebelică: „subiect multiplu = alcătuit din două sau mai multe părți de vorbire. Exemplu: Vioara și flautul sunt instrumente muzicale”.
Mi se pare perfect, dar ar fi groaznic pentru mine să aflu de la domnul ministru că, între timp, a evoluat gramatica, s-a perfecționat vorbirea și corect este acum să spui „Vioara și flautul este instrumente muzicale” , după cum sprijinul și suportul este (amândouă, bineînțeles) de neprețuit.
Asta îmi sună ca un fel de pretenție din partea minstrului ca, atunci când vorbește domnia sa și în virtutea rangului său, noi ceilați să-i acordăm un fel de bonus în contul gramaticii. Un fel de „treacă de la mine!”.
Cu ani în urmă, o fostă primă doamnă a țării, care se dădea intelectuala familiei Ceaușescu și nu numai, fiind enervată de nemulțumirile bucureștenilor privind lipsa de carburanți pentru autobuze, a dat un răspuns pe care l-am auzit la televizor în direct, dar care a fost ulterior sever cenzurat: „Nu e numai autobuzul în București, mai e și troleibuzele, e și tramvaiele, e și metroul, mai e și altele, destule”.
Nici nu știi dacă acordul prin atracție al acestor subiecte multiple privește autobuzul și metroul, troleibuzele și tramvaiele sau altele, care e, și ele, destule!
În opinia mea, domnul ministru Cîmpeanu este o personalitate prea recunoscută, pentru ca prestigiul său să poată fi maculat de o simplă eroare, ceva despre care chiar și marele Seneca recunoștea că aparține omenescului.
Ar fi putut recunoaște scurt: „Da, domnilor, m-a luat gura pe dinante. A fost o scăpare”. Prestigiul domniei sale n-ar fi avut nimic de suferit, apărat prin înțeleptele cuvinte ale latinului, cu privire la eroare.
Ar fi avut însă un execelent moment să le ofere celor tineri un exemplu personal despre cum poți fi onest și corect în fața celorlalți.
Dar prestigiul profesorului are acum mult de suferit când tineretul studios simte, cu flerul care-l caracterizează, că însuși ministrul Educației își ascunde eroarea cam „sub manta”, servindu-ne „teoria acordului prin atracție”, ca și cum asta ar fi bagheta magică pentru o mușamalizare perfectă.
N-aș deranja cititorul cu aceste rânduri, dacă ar fi vorba despre un simplu dezacord dintre subiect și predicat. Obiectul discuției este însă integritatea dascălului, apare suspiciunea ucenicului că dascălul îi ascunde ceva, că este periculos și că nu el este exemplul demn de urmat în viață.
Mă întorc la cele trei cuvine ale lui Seneca, „errare humanum est”, și îmi amintesc de următoarele două, rostite tot de el, în continuare: „perseverare diabolicum”.
În care din ele vă recunoașteți, domnule ministru?
