O bucată mare de gheaţă s-a desprins din ultima banchiză de dimensiuni considerabile rămasă în Arctica, 79N sau Nioghalvfjerdsfjorden, aflat în nord-estul Groenlandei.
Secţiunea desprinsă are aproximativ 110 kilometri pătraţi. Imagini satelitare arată că aceasta s-a sfărâmat în multe bucăţi mici, relatează luni BBC.
Pierderea este o dovadă suplimentară, spun oamenii de ştiinţă, a schimbărilor climatice rapide care au loc în Groenlanda.
"Atmosfera din această regiune s-a încălzit cu aproximativ 3 grade Celsius din 1980", a declarat Jenny Turton de la Universitatea Friedrich-Alexander din Germania. "Şi în 2019 şi 2020 a înregistrat temperaturi record în timpul verii", a adăugat cercetătoarea pentru BBC News.
Nioghalvfjerdsfjorden are aproximativ 80 de kilometri lungime şi 20 de kilometri lăţime şi reprezintă capătul anterior plutitor al Northeast Greenland Ice Stream.
La capătul din faţă, gheţarul 79N se desparte în două, cu o secţiune minoră orientată spre nord. Această secţiune, sau afluent, numită Gheţarul Spalte, este cea care s-a dezintegrat recent.
Căldura își spune cuvântul
Formaţiunea de gheaţă a fost deja puternic fracturată în 2019 iar căldura din această vară a contribuit la desprinderea sa. Gheţarul Spalte a devenit o flotilă de aisberguri.
Prezenţa apei lichide este adesea problematică pentru bachize. Dacă aceasta umple crevasele poate contribui la ruperea lor. Apa pătrunde prin fisuri şi ajunge până la bază, într-un proces cunoscut sub numele de hidrofracturare, care slăbeşte structura de gheaţă.
Oceanografii au observat de asemenea temperaturi mai ridicate ale apelor mării, ceea ce înseamnă că banchiza este aproape sigur topită şi din partea inferioară, notează BBC.
''79N a devenit cea mai mare banchiză rămasă în Arctica destul de recent, după ce Gheţarul Petermann din nord-vestul Groenlandei a pierdut mult din suprafaţa sa în 2010 şi 2012'', a explicat profesor Jason Box de la Geological Survey of Denmark and Greenland (GEUS).
''Ceea ce face ca 79N să fie atât de importantă este modul în care este ataşată de interiorul calotei de gheaţă, ceea ce înseamnă că la un moment dat - în cazul în care clima se încălzeşte, aşa cum ne aşteptăm, această regiune va deveni probabil unul dintre centrele majore de acţiune pentru deglaciaţiunea Groenlandei", a explicat Box.
Banchiza continuă să se subţieze
Prin Northeast Greenland Ice Stream se scurg aproximativ 15 procente din interiorul calotei glaciare. Cursul îşi direcţionează gheaţa fie pe N79, fie pe cealaltă secţiune glaciară, orientat spre sud, Zachariae Isstrom. Zachariae a pierdut deja cea mai mare parte a suprafeţei sale de gheaţă plutitoare.
Potrivit lui Box, N79 ar putea rezista mai mult deoarece a fost fixată la capătul său anterior de unele insule. Acest lucru îi conferă un anumit nivel de stabilitate. Însă, a adăugat el, banchiza continuă să se subţieze, în special în zona mediană.
"Acest lucru va contribui probabil la dezintegrarea N79 de la mijloc, ceea ce este un lucru destul de unic. Cred, totuşi, că acest lucru nu se va mai întâmpla timp de încă 10 sau 20 de ani. Cine ştie?", a spus el pentru BBC News.
În luna iulie, o altă banchiză mare din Arctica a pierdut o suprafaţă semnificativă. Este vorba despre banchiza Milne, din regiunea canadiană a Cercului polar de nord, la ţărmul insulei Ellesmere.
Aproximativ 80 de kilometri pătraţi s-au desprins de Milne, lăsând în urmă un segment încă destul de sigur, de doar 106 de kilometri pătraţi.
Milne a fost cea mai mare rămăşiţă intactă dintr-o banchiză ce acoperea 8.600 de kilometri pătraţi, la începutul secolului al XX-lea.
Ritmul rapid al topirii gheţurilor din Groenlanda a fost scos în evidenţă luna trecută în urma unui studiu care a analizat date prelevate de la sateliţii americano-germani Grace-FO. Aceştia pot monitoriza modificările masei de gheaţă prin detectarea schimbărilor atracţia gravitaţională locală. În esenţă, ei cântăresc stratul de gheaţă.
Misiunea Grace a descoperit că anul 2019 a fost un an record, stratul de gheaţă rămânând fără aproximativ 530 de miliarde de tone - suficientă apă topită care curge de pe uscat în ocean pentru a creşte nivelul mării la nivel mondial cu 1,5 milimetri.