Mai multe state americane se alătură unui proces antitrust intentat împotriva Google

Mai multe state americane se alătură unui proces antitrust intentat împotriva Google
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele americane Alaska, Florida, Montana, Nevada şi Puerto Rico s-au alăturat unui proces intentat de Texas împotriva companiei Google, pe care o acuză că încalcă legislaţia anitrust pentru a-şi dezvolta afacerile cu publicitate online, a anunţat, marţi, procurorul general din Texas, Ken Paxton.

Procesul este unul din cele cinci acţiuni în justiţie intentate anul trecut de guvernul federal sau de state împotriva a două mari platforme de tehnologie, Google, parte a grupului Alphabet, şi Facebook, transmite Reuters.

ADVERTISING

“Coaliţia noastră aşteaptă cu nerăbdare să tragă la răspundere Google pentru comportamentul său ilegal şi să reformeze practicile Google în viitor.

Suntem încrezători că Google va fi obligată să plătească pentru comportamentul său incorect prin intermediul unor penalizări financiare semnificative”, a afirmat Paxton într-un comunicat.

Google a cerut tribunalului federal din Texas să mute cazul în California, unde se apără în procese similare. Această solicitare va fi discutată joi.

ADVERTISING

Procesul acuză Google că încalcă legea prin modul în care domină etapele în procesul de plasare a publicităţii online. Publisherii se plâng că unul dintre rezultate este faptul că obţin venituri mai mici. Google neagă că ar proceda incorect.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇