Zilele trecute, s-au produs în comuna Frumușica, județul Botoșani, trei evenimente notabile, comentate pe larg în presă: s-a aniversat ziua de naștere a primarului, s-a inaugurat branșamentul de gaze al comunei și s-a sfințit contorul de gaze al respectivului branșament de către un sobor de preoți.
Totul s-a petrecut sub înaltele auspicii ale liderului PNL Botoșani, deputatul Costel Șoptică. Împreună cu ceilalți oficiali, liderul penelist a tăiat panglica (tricoloră, cum altfel?) ce despărțea contorul pentru gaze de restul lumii înconjurătoare. Dar să spicuim câteva cuvinte din emoționantul speech al deputatului, ținut în fața celorlalți (câțiva) participanți la festivitate:
„Astăzi la Frumușica s-a scris #ISTORIE! Primarul Constantin Bălășanu a făcut de ziua lui un mare cadou cetățenilor comunei pe care acesta o conduce: s-a inaugurat branșarea la gaz metan a comunei prin racordarea școlii, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă parte de acest privilegiu toți cetățenii.
Felicitări echipei din primăria comunei Frumușica, constructorului care a realizat lucrarea și, nu în ultimul rând, primarului Constantin Bălășanu.
Totodată, îi urez domnului primar la mulți ani, sănătate, putere de muncă și mult succes în realizarea a cât mai multe proiecte absolut necesare comunității pe care acesta o reprezintă!”
Nu mă îndoiesc de meritele primarului respectivei comune, mă alătur felicitărilor exprimate de deputatul PNL, dar pe mine, ca laic, ca simplu mirean ce sunt, partea cu sfințirea contorului pentru gaze mă depășește.
Știu că unii au miluit purtătorii de sutană ca să le sfințească autoturismul nou cumpărat, să le dea cu aghiazmă peste o ambarcațiune sau chiar să le sfințească mobila din dormitor. Dar n-am auzit să-și sfințească cineva contorul, întrerupătorul sau ștecherul.
În opinia mea, e una din două: ori sfințiile lor, preoții, nu știau ce fac, ori știau prea bine cât face contravaloarea unei sfințiri – că doar nu erau să vină degeaba și să sfințească pe de-a moaca, citind din tainele Sfintei Scripturi și binecuvântând întru Domnul un biet contor pentru gaze.
Și, tot în logica mea, un asemenea demers aduce prejudicii uriașe Bisericii, Patriarhiei și chiar credinței creștine. Căci sfințirea este, așa cum o arată definirea din marile enciclopedii, „o rânduială, cu rădăcini în practica vechi-testamentară de consacrare a Cortului mărturiei și a Templului, dar amintește de ungerea trupului lui Iisus după coborârea de pe cruce și totodată de revărsarea harului peste Biserică în ziua Cincizecimii”.
Nu am pregătire teologică și nu știu să pătrund suficient în înțelepciunea acestor tainice cuvinte și, poate de aceea, nu văd cum li s-ar putea alătura contorul de gaze, altfel decât printr-o nefericită extrapolare, care frizează kitsch-ul și atinge ridicolul.
Kitsch mi se pare însăși festivitatea, cu toate autoritățile venite acolo, inclusiv reprezentatul CJ Botoșani, inclusiv soborul de preoți, venit să legitimize duhovnicește o cutie de tablă, nu cu mult deosebită decât toate celelalte.
Iar ridicol este stilul în care se face paradă de recepția unui simplu contor de gaze într-o instalație care deocamdată nu pare să servească pe cineva. Căci la prezentarea și omagierea evenimentului nimeni nu precizează dacă școala (singurul beneficiar deocamdată) are montate, recepționate și autorizate instalațiile interioare necesare funcționării sistemului de încălzire.
Mă îndoiesc că școala are déjà montate și autorizate cele necesare pentru funcționare. Altfel, ar fi amintit vorbitorul despre acest amănunt, ba chiar s-ar fi deplasat soborul de preoți în interiorul școlii, pentru sfințirea caloriferelor, pentru binecuvântarea repartitoarelor și pentru târnosirea aragazului, din bucătăria școlii.
În ce privește restul beneficiarilor, locuitorii comunei, însuși delegatul județean preciza că, abia în perioada imediat următoare, vor avea parte toți cetățenii „de acest privilegiu”, adică de folosirea gazelor.
Lăsând la o parte faptul că accesul la utilități este astăzi un drept al cetățenilor și o obligație a autorităților, nu un privilegiu al cuiva, ciudata trimitere la „perioada imediat următoare” mă pune pe gânduri.
Ce înseamnă perioada următoare: o lună? Un an? Doi? Un deceniu? Sau mai încolo, spre Paștele Cailor? Nu ne-am mira, noi suntem obișnuiți cu asta, este pactica de rutină a harnicilor noștri politicieni – tot unul și unul.
Mi-e teamă însă că liberalul județean (județean și deputat în Parlament) e cam pe dinafară în problema pe care o abordează. Dacă ar fi știut ce spune, n-ar fi vorbit la general, ca despre ceva care, in extremis, poate fi chiar și la Sfântu’ Așteaptă.
Ar fi spus cu subiect și predicat: „până în septembrie când încep școlile” sau „până în noiembrie când încep să tremure copiii” sau „până la Bobotează, când tocmai s-au obișnuit cu tremuriciul”.
Prin abordarea sine die a angajamentului său, domnul Șoptică se descalifică pe sine și asta nu-i face cinste. Aș spune chiar că nu știe despre ce vorbește și că s-a deranjat până acolo numai ca să laude meritele primarului, care a așezat în comună un contor pentru gaze, ca să ne încălzim cu ele exact în momentul când vine, vine primăvara și se așterne-n toată țara.
De fapt, așa cum spuneam, nu sunt sigur că ne vom încălzi nici când vor pleca berzele și va veni toamna, căci termenul pentru dotarea gospodăriilor cu gaze este sine die.
Hai să nu ne ascundem după deget, asta cu lucrările fără termen este o simplă șmecherie, o abureală, cum i-a spus recent un comentator. Dar orice apreciere corecta în perspectivă, orice studiu, orice angajament dintr-un program este lucru serios doar dacă punctează și termene. Altfel, e vorbă goală.
Un adevărat program este ceva căruia nemții îi spun Zeitplan, americanii îl numesc planning, iar rușii planirovanie. Nu face doi bani, dacă nu are la bază ceva căruia românii îi spun agenda și care ar fi imposibilă, daca n-ar conține termene.
Dacă elogiind momentul cu soborul de preoți sosiți pentru o sfințire în comuna Frumuștica, n-a găsit nimeni de cuviință să-i informeze pe locuitorii comunei despre perspectivă, despre ziua când vor avea și ei „privilegiul” să se bucure de încălzire prin case, deduc că domnia sa a venit cam degeaba să asiste la procedura sacro-laică de sfințire a unui biet contor și nimic altceva.
Hai, sfințiile voastre, se vede de la o poștă că ceea ce ați sfințit deocamdată este ceva puțintel de tot, cu care poate păcăliți oamenii, poate nu domniile voastre, ci autoritățile locale le păcălesc pe altele mai mari.
Firește, toate acestea se puteau face și fără sfeștanie. Nu văd nevoia sfeștaniei decât în cazul când s-ar încumeta cineva să-l păcălească pe însuși Dumnezeu, Doamne ferește!