Ziua 545 de război a debutat cu noi atacuri puternice ale rușilor asupra Ucrainei. În Zaporojie, un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit, altul a fost rănit, iar patru clădiri au fost distruse.
Rușii au atacat și Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski. Nu există victime, dar peste 20 de locuințe au fost avariate, iar o parte a orașului a rămas fără electricitate.
Rusia anunţă și că a distrus o navă de recunoaştere a armatei ucrainene la Marea Neagră, unde atât atacurile ruseşti, cât şi cele ucrainene se multiplică după retragerea Moscovei din acordul privind exportul cerealelor ucrainene.
Totodată, Ministerul rus al Apărării a declarat că două drone ucrainene s-au prăbuşit deasupra Mării Negre în urma unui atac dinspre Ucraina.
Alte două drone ucrainene au fost doborâte în regiunea Moscovei. Potrivit primarului capitalei, un dispozitiv a fost doborât în zona Krasnogorsk, situată la 20 km nord-vest de Kremlin, şi un al doilea în zona Ceasţi, la aproximativ 50 km sud-vest de centrul Moscovei.
Iar SUA sunt dispuse să antreneze piloți ucraineni pe avioane F-16 dacă partenerii europeni nu au suficientă capacitate pentru a instrui atât de mulți pe cât dorește Kievul.
Situația pe front
- Atac la Krivoi Rog - Rușii au atacat Krivoi Rog, orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski. Nu există victime, dar peste 20 de locuințe au fost avariate, iar o parte a orașului a rămas fără electricitate.
- Zaporojie bombardat - Forțele ruse au atacat și orașul Zaporojie noptea trecută, distrugând patru clădiri cu mai multe etaje, a declarat secretarul Consiliului orașului, Anatoli Kurtiev, pe Telegram. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit, iar altul a fost rănit.
- Nave ucrainene distrueă - Rusia a susţinut marţi că a distrus două nave militare ucrainene în Marea Neagră, cele mai recente ciocniri maritime de când a decis să nu reînnoiască acordul privind exportul de cereale ucrainene încheiat sub egida ONU şi a Turciei. Navele ar fi fost în zona unor instalaţii ruse de producţie de gaze naturale la Marea Neagră.
- Două drone ucrainene s-au prăbuşit deasupra Mării Negre în urma unui atac dinspre Ucraina, a anunțat tot Ministerul rus al Apărării. ”Dronele au pierdut controlul şi s-au prăbuşit deasupra apelor Mării Negre, la 40 km nord-vest de Peninsula Crimeea". Potrivit ministerului, Ucraina a folosit "drone cu aripi fixe" care au fost detectate şi doborâte de apărarea aeriană rusă. Nu au fost raportate victime şi doar pagube minime. Ucraina nu a făcut încă niciun comentariu.
- Ucrainenii au intrat în Robotyne - Trupele ucrainene au intrat în satul strategic Robotyne din sud-estul țării, ceea ce reprezintă un potențial avans semnificativ în contraofensiva sa împotriva forțelor rusești. Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a scris pe Telegram că soldații ucraineni organizează evacuarea civililor, dar se confruntă cu tiruri din partea forțelor ruse.
Ce se întâmplă în Rusia
- Putin luptă pentru majoritatea globală - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat marţi, în discursul transmis summitului Grupului puterilor economice emergente (BRICS), că organizaţia este pe cale să îndeplinească aspiraţiile celor mai mulţi cetăţeni ai lumii: „Cooperăm asupra principiilor egalităţii, susţinerii prin parteneriate, respectării intereselor celorlalţi, iar aceasta este esenţa parcursului strategic orientat spre viitor al organizaţiei noastre, un parcurs care îndeplineşte aspiraţiile principalei părţi a comunităţii mondiale, aşa-numita majoritate globală". Naţiunile din cadrul BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - constituie peste 40% din populaţia lumii, iar la summit se va discuta despre integrarea unor noi membri.
- Drone doborâte în regiunea Moscovei - Rusia a anunţat marţi dimineaţa că a doborât două drone ucrainene în regiunea Moscovei. "A fost dejucată o încercare a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste folosind vehicule aeriene fără pilot în noaptea de luni spre marţi”, a declarat Ministerul rus al Apărării pe Telegram. Potrivit primarului Serghei Sobianin, un dispozitiv a fost doborât în zona Krasnogorsk, situată la 20 km nord-vest de Kremlin, şi un al doilea în zona Ceasţi, la aproximativ 50 km sud-vest de centrul Moscovei.
- Liceeni ruși vor învăța să piloteze drone - Elevii ruşi de liceu între 15 şi 17 ani urmează să fie formaţi de la începutul noului an şcolar - în septembrie - în folosirea dronelor de luptă, pentru a fi pregătiţi de ”o eventuală confruntare cu inamicul”, se arată în programa publicată de către Ministerul rus al Educaţiei. Adolescenţii ruşi vor putea să se familiarizeze cu ”mijloacele de utilizare militară a dronelor” şi felul în care ”să desfăşoare misiuni de recunoaştere cu ajutorul unei drone”.
Alte informații relevante
- Corupție în armata Ucrainei - Peste 200 de centre de înrolare militară au fost percheziţionate în Ucraina pentru a eradica un sistem de corupţie ce permite celor chemaţi în armată să scape de aceasta, a anunţat marţi Parchetul, în plină contraofensivă ucraineană: „Forţele de ordine au descoperit sisteme de corupţie la scară mare în aproape toate regiunile ţării (…). În prezent, peste 200 de percheziţii simultane sunt întreprinse. E suspectată implicarea unor funcţionari de la birouri de înrolare militară, a celor însărcinaţi cu examinările medicale şi sociale. Funcţionarii au ajutat cetăţeni să obţină certificate de invaliditate sau să fie recunoscuţi temporar inapţi pentru serviciul militar. Aceasta le permitea să întârzie sau să evite serviciul militar".
- Antrenamente pe F16 în SUA - SUA sunt dispuse să antreneze piloți ucraineni pe avioane F-16 dacă partenerii europeni nu au suficientă capacitate pentru a instrui atât de mulți pe cât dorește Kievul, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh.
- Lavrov a sosit la BRICS - Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sosit la Johannesburg, unde va participa la summit-ul ţărilor BRICS. Preşedintele rus Vladimir Putin, care este vizat de un mandat de arestare internaţional pentru presupuse crime de război în Ucraina, va fi prezent prin apel video.
- Vehicule blindate din Bulgaria - Bulgaria poate furniza Ucrainei aproximativ 100 de vehicule blindate în stil sovietic, a declarat ministrul Apărării Todor Tagarev. Transferul ar putea începe încă de la sfârșitul lunii septembrie.
- Sol turc la Kiev - Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, va efectua, vineri, o vizită în Ucraina, afirmă surse diplomatice turce citate de agenţiile de presă Anadolu şi Reuters. Oficialii turci au exprimat în mod constant interesul de a intermedia negocieri între Rusia şi Ucraina în scopul reactivării Acordului cerealelor.