Zi neagră în Turcia: Două accidente cu peste 34 de morți și 60 de răniți. Oamenii nu au avut nicio șansă (Video)

Zi neagră în Turcia: Două accidente cu peste 34 de morți și 60 de răniți. Oamenii nu au avut nicio șansă (Video)
Foto: captură video

Sâmbătă tragică pe şoselele din Turcia: cel puţin 34 de persoane au murit şi alte aproape 60 au fost rănite în două accidente rutiere care au avut loc la câteva ore distanţă în sud-estul ţării.

Primul, care a implicat o ambulanţă şi un autobuz, s-a soldat cu 15 morţi şi 31 de răniţi pe o autostradă care leagă oraşul Gaziantep de oraşul Nizip, potrivit administrației provinciei Gaziantep, notează AFP.

Potrivit agenţiei de presă turcă DHA, o ambulanţă, o maşină de pompieri şi un vehicul al unei echipe de jurnalişti - care se deplasase la locul accidentului - au fost lovite frontal de un autocar de pasageri care circula pe aceeaşi autostradă. Trei salvatori, trei pompieri şi doi jurnalişti de la agenţia de presă turcă Ilhas se numără printre cei 15 morţi, potrivit presei locale.

ADVERTISING

Câteva ore mai târziu, alte 19 persoane au murit şi 26 au fost rănite la 250 de kilometri spre est într-un accident în care au fost implicate un vehicul de transport de marfă şi mai multe autoturisme, potrivit ministrului turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca.

"Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în accident (...) a crescut, din păcate, la 19. Numărul răniţilor este de 26, dintre care şase în stare gravă”, a indicat ministrul pe Twitter, după ce iniţial anunţase 16 decese.

"Accidentul s-a  produs după ce şoferul camionului nu a mai putut frâna şi a intrat în mulţime în Derik”, în provincia Mardin, a spus Koca.

ADVERTISING

Videoclipurile difuzate de presa turcă arată un şofer care pierde controlul camionului său şi loveşte mai multe vehicule şi pietoni care încearcă să fugă.

Potrivit agenţiei de ştiri oficiale din Turcia Anadolu, un accident de circulaţie în care au fost implicate trei vehicule a avut loc în acelaşi loc cu puţin timp înainte, iar echipele de salvare au fost la faţa locului când camionul a intrat în mulţime.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇