Mai multe localităţi din Prahova sunt afectate de inundaţii, în urma ploilor torenţiale din ultimele ore. Raed Arafat s-a dus să vadă cu ochii lui efectele urgiei.
La Breaza, zeci de gospodării au fost inundate, iar ploile torenţiale au reactivat două alunecări de teren mai vechi, care se află lângă zone locuite, a declarat prefectul judeţului Prahova, Dan Nicodim, pentru News.ro.
Aproape toată suprafața orașului a fost afectată de calamități, spune şi primarul Bogdan Novac, pentru Agerpres. Copaci au fost rupți, iar două mașini au fost luate de ape, nefiind însă înregistrate victime.
În plus, alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din orașul Breaza și a comunei Adunați va fi întreruptă. "Hidro Prahova SA informează că, din cauza condițiilor meteorologice și a întreruperii alimentării cu energie electrică la Stația de Pompare SP4, furnizarea apei potabile va fi întreruptă începând cu ora 19:30, până în data de 21.07.2026, ora 09:00, cu posibilitate de prelungire", se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a operatorului regional de apă.
Şi la Comarnic peste 20 de gospodării au fost inundate, iar în comuna Adunaţi apa a intrat în peste 40 de gospodării. Străzile au fost inundate, iar circulația rutieră a fost blocată până când autoritățile au intervenit pentru degajarea carosabilului de aluviuni.
Primarul de la Provița de Sus, Ovidiu Movileanu, a declarat pentru Agerpres că viitura formată pe pârâul Provița a rupt un podeț pietonal, a inundat câteva curți și a luat circa 10 oi aflate în zona apei.
La Nistoreşti, unde DN 1 a fost blocat de aluviuni, o ambulanţă care transporta sânge a fost scoasă din coloana de maşini de către autorităţile care au mutat parapetele de pe mijlocul drumului pentru ca autosanitara să se poată deplasa.
Tot din cauza precipitaţiilor, s-a produs o surpare a versantului pe DN 1, în dreptul localităţii Cornu, care a blocat ambele sensuri de mers.
De asemenea, în urma surpării versantului, o autoutilitară a fost avariată, însă nu au fost înregistrate victime, informează ISU Prahova.
Autorităţile intervin în continuare de DN 1, între Câmpina şi Sinaia, pentru deblocarea şoselei. În zona oraşului Breaza, traficul rutier e în continuare blocat de aluviuni.
O delegație a Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), condusă de secretarul de stat Raed Arafat, alături de reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), s-a deplasat luni în zonele afectate de inundații din județul Prahova.

Delegația a efectuat vizite în localitățile Breaza, Adunați, Comarnic și Bușteni, unde au fost analizate efectele fenomenelor meteo și stadiul intervențiilor aflate în desfășurare.

