Ungaria dă în judecată Uniunea Europeană pentru miliardele direcționate către Ucraina

Ungaria dă în judecată Uniunea Europeană pentru miliardele direcționate către Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ungaria a deschis un proces împotriva Uniunii Europene, contestând decizia de a direcționa dobânzile provenite din activele rusești înghețate către sprijinirea militară a Ucrainei, prin intermediul Facilității Europene pentru Pace (EPF).

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a admis oficial cauza pe 25 august, scrie Kiev Independent.

Budapesta vizează o hotărâre a Consiliului UE din 2024, prin care 99,7% din dobânzile generate de fondurile rusești înghețate (estimate la 3-5 miliarde de euro anual) sunt alocate Ucrainei. Măsura, implementată în februarie 2025, reprezintă un nou mecanism de sprijin militar pentru Kiev.

Ungaria susține că decizia a fost ilegală, întrucât EPF ar fi ignorat dreptul său de veto, având în vedere că Budapesta nu este considerată „stat membru contribuabil” în acest caz. Guvernul maghiar cere anularea deciziei și acoperirea costurilor de judecată.

Procesul, aflat în prezent la Tribunalul UE, ar putea dura ani până la pronunțarea unui verdict. Între timp, Uniunea continuă sprijinul financiar prin noul mecanism.

În iunie 2024, Ungaria a contestat și o altă decizie a EPF privind sprijinul pentru Ucraina, caz încă în curs de analiză.

Până în prezent, UE și statele membre au oferit Ucrainei peste 186 de miliarde de dolari în sprijin financiar, militar și umanitar, din care aproximativ 12,8 miliarde prin Facilitarea Europeană pentru Pace.

Acțiunea juridică vine într-un context de tensiuni tot mai mari între Ucraina și Ungaria, mai ales după atacurile repetate ale dronelor ucrainene asupra conductei rusești Drujba, care transportă petrol și către Ungaria.

Între timp, livrările de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba au fost reluate. Anunțul a fost făcut joi de grupul petrolier ungar MOL și de ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova.

Însă chiar şi aşa Guvernul Ungariei a anunțat, joi, interzicerea accesului în țară și în spațiul Schengen pentru comandantul unității ucrainene care a ordonat atacul asupra conductei Drujba, a transmis ministrul de Externe, Peter Szijjarto, scrie Kiev Independent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇