Un veterean din Al Doilea Război Mondial s-a vaccinat antiCovid, la 91 de ani

Un veterean din Al Doilea Război Mondial s-a vaccinat antiCovid, la 91 de ani

Un veteran de război în vârstă de 91 de ani s-a vaccinat antiCovid, iar autorităţile îl dau drept exemplu de moralitate.

„Veteranul de război Sabin Husariu s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că vede întotdeauna partea plină a paharului.

Singurul vaccin important făcut până acum a fost cel împotriva variolei, în urmă cu 85 de ani, pe când avea doar 6 ani", se arată într-un mesaj transmis pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

ADVERTISING

Sabin Husariu este veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial și reprezentant al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala “Avram Iancu” Cluj.

El s-a prezentat la centrul de vaccinare organizat în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență “Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca "senin și încrezător pentru a se vaccina împotriva COVID-19".

"Acesta s-a născut într-o localitate defavorizată, cu tatăl refugiat, fiind copil de trupă încă de la vârsta de 12 ani. Ultimul vaccin important i-a fost administrat în urmă cu 85 de ani, împotriva variolei.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Distinsul veteran de război a ales să se vaccineze pentru că a trăit vremuri în care vaccinurile au salvat lumea de boli grave și pentru că vede întotdeauna partea plină a paharului", se mai arată în mesaj.

Reprezentanții campaniei de vaccinare au transmis un mesaj de mulțumire veteranului: "Vă mulțumim, domnule Husariu!Sunteți un adevărat exemplu de moralitate!"

1-16
3-8

Află mai multe despre campania de vaccinare

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

A.G.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇