Șobolan filmat la secția de chirurgie a unui spital din Timiș. Conducerea spune că "animăluțul" a căzut din tavan (Video)

Șobolan filmat la secția de chirurgie a unui spital din Timiș. Conducerea spune că "animăluțul" a căzut din tavan (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un șobolan a fost filmat, de un pacient, chiar pe holul secției de Chirurgie a Spitalului Orășenesc Sânnicolau Mare din județul Timiș.

Imaginile au fost surprinse pe 31 august, iar filmarea a ajuns apoi pe rețelele sociale. Conducerea spitalului a confirmat pentru Digi24 autenticitatea înregistrării și a transmis că a fost vorba de un incident izolat.

"E un incident izolat. La nivelul tavanului din rigips, tavane reabilitate din rigips, există, din loc în loc, ușite de vizitare lăsate. Probabil acest animăluț, trecând peste acea ușiță, probabil prin greutate, a deschis-o și a căzut în hol. Fiind spital pavilionar, 3 sferturi din curtea spitalului sunt înconjurate de câmp.

ADVERTISING

Chiar în această clădire e un depozit de lemne și materiale de construcții. Noi ne străduim cât putem și cu tot ce putem să combatem aceste mici incidente", a declarat Claudia Maria Luca, managerul Spitalului Orășenesc Sânnicolau Mare.

Un șobolan a fost filmat în Spitalul Orășenesc din Sanicolau Mare

De asemenea, DSP Timiș a transmis că unitatea medicală nu a avut probleme igienico-sanitare la controalele făcute de-a lungul timpului.

"Considerăm că acesta a fost unul izolat, având în vedere faptul că, de-a lungul timpului, în cadrul acestei unități medicale, la controalele efectuate, nu au fost constatate abateri igienico-sanitare, iar ritmicitatea operațiunilor de DDD a fost respectată, existând contract de prestări servicii cu o societate specializată în acest domeniu, care a efectuat operațiuni de deratizare în cursul acestei veri.

ADVERTISING

Ca urmare a acestui eveniment, conducerea spitalului a solicitat efectuarea unei deratizări suplimentare, care a și avut loc în data de 04.09.2024", au transmis reprezentanții DSP Timiș.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇