Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice

Trump spune că nu există acte pentru Groenlanda. Documentul care îl contrazice
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele SUA a susținut public că Danemarca nu ar avea un „drept de proprietate” clar asupra Groenlandei.

„De ce au ei un «drept de proprietate»? Nu există documente scrise, doar faptul că o navă a ajuns acolo cu sute de ani în urmă, dar și noi am avut nave care au ajuns acolo”, a declarat Donald Trump, reiterând o poziție exprimată anterior și pe 9 ianuarie.

Doar că, ce să vezi, există un document scris! Și nu orice document, ci unul semnat chiar de Statele Unite.

În 1916, în contextul negocierilor prin care SUA au cumpărat Indiile de Vest Daneze, secretarul de Stat american de atunci, Robert Lansing, a semnat o declarație oficială prin care Washingtonul recunoștea explicit dreptul Danemarcei asupra Groenlandei. Textul este greu de interpretat creativ.

„Guvernul Statelor Unite ale Americii nu va obiecta la extinderea intereselor politice și economice ale Guvernului danez asupra întregii Groenlande”, se arată în declarația semnată de Lansing la New York, la 4 august 1916, descoperită de The Guardian.

image

Cu alte cuvinte, documentul pe care Trump spune că nu îl găsește există, este scris, semnat și provine chiar din arhivele diplomației americane. Ba mai mult, recunoaște fără echivoc suveranitatea Danemarcei asupra întregii Groenlande.

Declarația din 1916 este considerată un reper diplomatic important în stabilirea statutului internațional al teritoriului arctic. Dar de când contează o hârtiuţă de acest gen pentru marele lider portocaliu? Doar el e încă supărat că nu a luat Nobelul, deşi Maria Corina Machado s-a dus special la Casa Albă să îi dea medalia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇