Trump discută cu Mark Rutte despre retragerea SUA din NATO. Casa Albă acuză aliații că „au eșuat”

Trump discută cu Mark Rutte despre retragerea SUA din NATO. Casa Albă acuză aliații că „au eșuat”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump are, în această seară, o întâlnire crucială la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în contextul în care liderul de la Washington a anunțat că ia în calcul retragerea Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică.

Discuțiile vin într-un moment tensionat pentru relația transatlantică, după ce Trump a criticat dur lipsa de implicare a aliaților europeni în conflictul din Orientul Mijlociu și în criza din strâmtoarea Ormuz.

Casa Albă: „Au fost puși la încercare și au eșuat”

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a transmis că tema retragerii SUA din NATO va fi abordată direct în discuția cu Rutte.

ADVERTISING

„Au fost puși la încercare și au eșuat”, a declarat aceasta, potrivit Associated Press, precizând că îl citează direct pe Donald Trump.

Oficialul american a adăugat că este „destul de trist că NATO a întors spatele americanilor în ultimele șase săptămâni”, în condițiile în care „americanii sunt cei care le finanțează apărarea”.

Declarațiile de la Casa Albă vin după ce Trump a sugerat, la începutul lunii, că retragerea SUA din NATO este „dincolo de orice reconsiderare”. Președintele american a descris Alianța drept un „tigru de hârtie” și a spus că îndoielile sale privind credibilitatea NATO sunt vechi.

ADVERTISING

Tensiuni după refuzul Europei de a interveni în Ormuz

Ruptura s-a adâncit după ce statele europene nu au răspuns apelului Washingtonului de a interveni militar pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, blocată temporar de Iran, un punct vital pentru transportul global de petrol.

Trump le-a reproșat aliaților că nu au oferit sprijin automat, deși SUA au susținut Ucraina.

Președintele american a afirmat că sprijinul acordat Kievului „nu era problema noastră” și că acesta a fost „un test” pentru aliați.

ADVERTISING

„Am fost acolo pentru ei și am fi fost întotdeauna alături pentru ei. Ei nu sunt alături pentru noi”, a spus Trump.

Întâlnire tensionată, pe fondul unui armistițiu fragil

Întâlnirea dintre Trump și Rutte are loc și pe fondul unui armistițiu de două săptămâni convenit între SUA și Iran, care include redeschiderea strâmtorii Ormuz. Planul rămâne însă incert și este de așteptat să fie un punct central al discuțiilor.

Potrivit Casei Albe, întâlnirea ar urma să aibă loc cu ușile închise, însă formatul ar putea fi schimbat în ultimul moment.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇