Toate centrele de vaccinare antiCovid din municipiul Brașov au fost închise.
Ultimul centru, cel de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, și-a închis porțile în 15 august, după cum a anunțat primăria luni.
Acum, brașovenii care vor să se imunizeze antiCovid pot apela doar la cabinetele medicilor de familie sau la centrele de vaccinare organizate în cadrul spitalelor.
În oraș au fost organizate 4 centru de vaccinare, care s-au închis rând pe rând, din cauză că nu au mai avut doritori, potrivit Bună Ziua Brașov.
310 persoane - asistenţi medicali, medici, registratori - și-au desfășurat activitatea aici.
La nivelul județului, au fost administrate 320.390 de doze administrate, iar la nivelul oraşului 201.868.
Pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Brașov este publicată lista cabinetelor medicilor de familie unde există posibilitatea vaccinării, precum și lista centrelor de vaccinare active la nivelul municipiului și județului Brașov.