Timișoara intră în carantina de noapte în weekend

Timișoara intră în carantina de noapte în weekend

Orașul Timișoara intră în carantină de noapte în weekend, după ce rata de infectare a trecut de 4 cazuri la mia de locuitori.

Astfel, potrivit Primăriei Timișoara, circulația în afara locuinței este interzisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul 20:00-05:00, cu anumite excepții și pe baza declarației pe proprie răspundere, ce poate fi găsită AICI, sau pe baza adeverinței de la angajator, ce poate fi găsită AICI. De luni până joi se circulă fără restricții.

De asemenea, masca este obligatorie pe o raza de 25 de metri, în jurul unor spații publice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spații comerciale, unități spitalicești.

ADVERTISING

În ceea ce privește magazinele, vineri, sâmbătă și duminică activitatea este permisă între 05:00-18:00, în afara acestui interval fiind permisă doar livrarea la domiciliu. Programul va fi normal de luni până joi.

La restaurante și cafenele, activitatea este permisă între 05:00-02:00, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, pe baza certificatului Covid.

Sălile de fitness pot funcționa până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu o suprafață de minimum 7 mp pentru fiecare persoană, dar tot pe bază de certificat Covid.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Și localitățile Dudeștii Noi, Giulvăz, Dumbrăvița, Ghiroda, Giroc, Pădureni, Sacoșu Turcesc și Parța din Timiș vor avea aceleași restricții, pentru că și aici rata de infectare este de peste 4 la mia de locuitori.

Totodată, în localitățile Bucovăț și Moravița carantina se aplică în toate zilele săptămânii, după ce rata de infectare a depășit 7,5 la mia de locuitori.

Aici, circulația este interzisă în fiecare zi în intervalul 20:00-05:00, cu anumite excepții.

Prefectura Timiș anunță că măsurile se aplică începând de joi.

Comunicat de presă CJSU – 22 septembrie 2021 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de subprefectul...

Publicată de Instituția Prefectului Județul Timiș pe Miercuri, 22 septembrie 2021

Citește și:

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇