Spitalul Victor Babeş anunţă că problemele la unitatea mobilă ATI au apărut în jurul orei 17.00

Spitalul Victor Babeş anunţă că problemele la unitatea mobilă ATI au apărut în jurul orei 17.00
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Problemele de la unitatea mobilă ATI a Spitalului Victor Babeș au apărut în jurul orei 17.00, au anunțat reprezentanții unității sanitare.

Aceștia spun că personalul medical şi cel auxiliar au făcut tot posibilul pentru a salva pacienţii dar, din păcate, trei dintre ei au murit.

”În această seară, în jurul orei 17:00, la Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” a avut loc o avarie ale cărei cauze sunt investigate în acest moment.

ADVERTISING

Din păcate, în ciuda eforturilor personalului medical, în urma acestui eveniment nefericit au decedat trei dintre cei opt pacienţi bolnavi de COVID-19 internaţi în Unitatea mobilă de Terapie intensivă”, a transmis, luni seară, Spitalul Victor Babeş, printr-un comunicat de presă.

Reprezentanții spitalului spun că acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului.

”În prezent, la faţa locului se desfăşoară ancheta organelor abilitate în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei, iar personalul medical şi cel auxiliar din cadrul unităţii sanitare acordă întregul lor sprijin pentru aflarea adevărului.

ADVERTISING

Vom continua să informăm opinia publică în mod transparent privind evoluţia situaţiei, pe măsură ce amănunte suplimentare vor fi disponibile”, a mai transmis unitatea medicală.

Ministerul Sănătăţii a informat despre situaţia de la Sitalul Victor Babeş abia după ora 20.30. De asemenea, într-o postare pe Facebook, ministrul Vlad Voiculescu a scris că a aflat despre această tragedie la ora 18.30.

Citește mai multe despre tragedia de la Victor Babeș:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇