Speranță printre ruine: doi băieți de 11 ani au fost scoși vii de sub dărâmături în Venezuela (Video)

Speranță printre ruine: doi băieți de 11 ani au fost scoși vii de sub dărâmături în Venezuela (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

La mai bine de 72 de ore după cutremurele devastatoare care au lovit nordul Venezuelei, echipele de intervenție continuă să caute supraviețuitori printre ruine. Sâmbătă, doi băieți de 11 ani au fost salvați după ce au petrecut trei zile sub dărâmături, într-o cursă contracronometru desfășurată în condițiile în care șansele de supraviețuire scad de la o oră la alta.

Potrivit CNN, unul dintre copii, Moisés, a fost scos în viață din dărâmături în regiunea La Guaira, după o intervenție care a durat aproximativ șase ore. Salvatorii columbieni au precizat că băiatul se afla la aproape trei metri sub moloz și a fost extras în siguranță.

Câteva ore mai târziu, președinta interimară Delcy Rodríguez a anunțat salvarea unui alt băiat de 11 ani, în localitatea Caraballeda, publicând și imagini video ale intervenției.

„Acum câteva minute, un băiat de 11 ani a fost scos în viață de sub dărâmături, în Caraballeda. În aceste ore, fiecare viață este o sursă de speranță pentru Venezuela”, a scris Delcy Rodríguez pe X.

Echipele americane de căutare și salvare au anunțat că au reușit să scoată în viață și un bebeluș rămas prins sub dărâmături după cutremur. Departamentul de Stat al SUA a publicat imagini de la intervenție și a transmis că „fiecare viață salvată este o victorie”.

Salvări după expirarea „ferestrei de aur”

Primele 72 de ore după un cutremur sunt considerate de specialiști perioada cu cele mai mari șanse de a găsi persoane în viață sub dărâmături. După acest interval, probabilitatea de supraviețuire scade rapid, din cauza lipsei apei, a rănilor și a epuizării organismului.

Cu toate acestea, salvatorii spun că miracole sunt încă posibile. Membrii echipei mexicane de intervenție „Los Topos”, renumită pentru participarea la marile dezastre din întreaga lume, au amintit că au reușit și în trecut să scoată oameni vii chiar și după zece zile petrecute sub ruine.

Operațiunile sunt însă îngreunate de sute de replici seismice, care pun permanent în pericol atât supraviețuitorii rămași sub dărâmături, cât și echipele de intervenție.

„Am auzit un bebeluș plângând. Cred că era fiul meu”

La trei zile de la cutremure, pentru multe familii din La Guaira speranța încă nu s-a stins. Andreina Valerio spune că fiul ei, Santiago, în vârstă de aproape doi ani, este prins sub dărâmăturile blocului în care se afla împreună cu tatăl său și alți membri ai familiei.

Femeia a povestit pentru BBC că, în ziua următoare seismelor, a auzit un bebeluș plângând din interiorul clădirii prăbușite și este convinsă că era fiul ei. „„Am auzit un bebeluș plângând. Cred că era fiul meu. Încă am credința că băiatul meu este în viață. Știu că va rezista, la fel ca și familia lui”, spune Andreina.

Potrivit BBC, rudele și vecinii continuă să sape cu mâinile goale printre ruine, în timp ce echipele de salvare încearcă să ajungă la persoanele despre care se crede că sunt încă în viață.

Aproape 700.000 de copii au nevoie de ajutor

UNICEF estimează că aproximativ 680.000 de copii au nevoie de asistență umanitară după seisme.

Numeroase spitale din Caracas și din statele La Guaira, Carabobo, Aragua și Falcón au fost grav avariate și funcționează peste capacitate, în timp ce sute de școli au fost distruse sau transformate în adăposturi pentru familiile rămase fără locuințe.

Organizația avertizează că mii de copii nu au acces sigur la apă potabilă și servicii medicale.

Bilanțul continuă să crească, UE anunță primele fonduri de urgență

Între timp, bilanțul oficial al victimelor a ajuns la 1.430 de morți și peste 3.200 de răniți, însă autoritățile și ONU avertizează că numărul ar putea crește semnificativ, deoarece zeci de mii de persoane sunt încă date dispărute.

Uniunea Europeană a anunțat duminică un prim pachet de ajutor de urgență în valoare de 5 milioane de euro (aproximativ 5,6 milioane de dolari) pentru comunitățile afectate de cutremure.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a transmis că a discutat telefonic cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, și a exprimat solidaritatea Uniunii Europene cu populația afectată. „Am transmis deplina solidaritate a Uniunii Europene cu poporul venezuelean și cele mai profunde condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi”, a scris Kallas pe platforma X.

Ea a precizat că UE a mobilizat deja 5 milioane de euro pentru asistență de urgență destinată comunităților lovite de dezastru.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google