Sorin Oprescu rămâne în arest în Grecia

Sorin Oprescu rămâne în arest în Grecia

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în arest în Grecia până când se va întruni comisia care va judeca cererea de extrădare în România.

Miercuri dimineață, Oprescu a fost chemat în fața unei instanțe care l-a întrebat dacă vrea să se întoarcă în România, iar acesta a refuzat, potrivit Digi24.

Fostul primar general Sorin Oprescu a fost prins și reținut, marți, în Grecia, fiind localizat de Interpol la Atena.

Porivit Poliției Române, el ”a fost condus la sediul autorității judiciare competente, în vederea confirmării și punerii în executare a mandatului”.

ADVERTISING

Fostul primar al Capitalei a fost condamnat vineri la 10 ani și 8 luni de închisoare, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Sentința a fost dublă față de cea din primă instanță, când judecătorii îl condamnaseră la doar 5 ani şi 4 luni de închisoare.

Ulterior, fostul primar general al Capitalei a fost dat în urmărire generală. Polițiștii s-au deplasat atât la apartamentul din București aflat pe numele iubitei lui Oprescu, cât și la vila din Ciolpani și nu au reușit să-l găsească pe fostul primar.

ADVERTISING

Amintim că, pe lângă privarea de libertate, magistrații au decis și confirscarea mai multor bunuri și sume de bani, dar și interzicerea unor drepturi pentru Oprescu.

De asemenea, alte două persoane condamnate în acelaşi dosar au fost date în urmărire - Popa Cornel Bogdan, fost şef al Administraţei Cimitirelor, şi omul de afaceri Romeo Albu. Nu există informații despre ei la acest moment.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇