Un băiețel de 6 ani a fost îmbarcat în avionul greșit, din cauza unei erori flagrante făcute de o companie aeriană. Cazul micuțului Casper amintește de intriga din „Singur Acasă 2„.
Casper ar fi trebuit să plece singur din Philadelphia, cu destinația Fort Myers, Florida, unde îl aștepta bunica sa.
Când femeia nu și-a văzut nepotul sosind, a cerut explicații companiei Spirit Airlines. Angajații nu au fost la început în stare să explice ce s-a întâmplat, apoi i-au spus că, probabil, copilul nu a ajuns la timp pentru a se îmbarca, dar femeia a demonstrat că acest lucru nu era posibil, deoarece își urmărise nepotul și avea confirmarea că acesta se înregistrase la aeroport.
„Au fost cele mai proaste momente din viața mea”, a declarat femeia presei locale.
După câteva ore, ea a primit un telefon de la Casper. Nepotul său i-a spus că aterizase, dar pe un aeroport greșit, și anume în Orlando, la patru ore și peste 200 de kilometri distanță.
Compania aeriană a prezentat scuze și s-a oferit să ramburseze zborul, iar Casper a reușit în cele din urmă să se întâlnească cu bunica sa la timp pentru a sărbători Crăciunul, potrivit Fox Business.