Cele cinci mari confederații sindicale din România – CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian – solicită premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgență în cursul zilei de luni, pentru a discuta pachetul de măsuri de austeritate aflat în procedură de avizare.
Sindicaliștii acuză că au fost „eliminați de la consultarea reală” și avertizează că, în lipsa unui „numitor comun”, vor declanșa proteste de amploare, inclusiv greva generală.
„Toate cele cinci confederaţii am hotărât să avem o singură voce, să avem acţiune comună în ceea ce priveşte procedura prin care am fost eliminaţi de la consultarea reală”, a declarat Mircea Burlacu, vicepreședintele BNS.
Ultimatum pentru Bolojan
Sindicaliștii spun că, dacă Guvernul nu răspunde solicitării de dialog, vor apela la președintele Nicușor Dan pentru mediere constituțională.
„Dacă în cursul zilei de astăzi nu primim o astfel de invitaţie, mâine de dimineaţă va pleca o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru a-şi exercita dreptul constituţional la mediere”, a mai transmis Burlacu.
Scrisoarea oficială transmisă Guvernului precizează clar: „În situația în care Guvernul României va fi indiferent la solicitarea noastră, urmează inițierea procedurilor legale pentru declanșarea grevei generale la nivel național.”
Proteste ale profesorilor la Guvern
De asemenea, Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vor organiza proteste comune pe 9, 10, 14 și 15 iulie la Guvern, Parlament și sediile partidelor politice.
Confederațiile sindicale vor sprijini aceste acțiuni.
Se preconizează ca Guvernul Bolojan să își asume în Parlament, pe 15 iulie, un program extins de măsuri de austeritate.
Sindicaliști: Salariații nu sunt vinovați pentru haosul bugetar
Sindicatele resping categoric ideea că lucrătorii ar trebui să suporte costul dezechilibrelor bugetare generate de guvernările anterioare.
„Nu noi, salariaţii, nu noi, organizaţiile sindicale ne facem vinovaţi de situaţia dezastruoasă în care se află bugetul României”, a declarat Mircea Burlacu.
Liderii sindicali cer un plan echitabil, în care toți să contribuie proporțional la redresarea fiscală. În lipsa unei soluții agreate, „nu excludem iniţierea procedurilor privind greva generală începând din toamnă”.
„Noaptea ca hoții”: acuze de lipsă totală de transparență
Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa, a denunțat lipsa dialogului real cu partenerii sociali și a criticat modul în care Guvernul Bolojan promovează măsurile fiscale.
„Modul lor de comportare, secretomania e inacceptabilă și seamănă foarte mult cu noaptea ca hoții”, a spus Hossu.
„Confederațiile au decis ca în ziua în care Guvernul își asumă răspunderea să facem o manifestație. Nu va fi decât o explozie de lupte sociale cu consecințe negative pentru toată lumea.”
Măsuri criticate: plafonarea sporurilor, concedii reduse, tăieri inechitabile
Sindicaliștii sunt nemulțumiți în special de plafonarea sporului pentru condiții periculoase la 300 lei brut/lună și de modificările propuse în ceea ce privește concediile suplimentare.
„Suntem de acord să nu mai fie sporuri, dar să fie condiții de muncă decente la turnătorie. În loc să tratăm cauza, tratăm cu totul altceva”, a spus Iacob Baciu, președintele CSDR.
„Nu am fost consultați în legătură cu această ordonanță, nu ne-a întrebat nimeni. E un dialog al surzilor.”
Mesaj către lucrătorii din privat: „Refuzați dezbinarea!”
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, a lansat un apel la solidaritate între angajații din sectorul public și privat.
„Nu putem fi solidari cu cei care au generat criza economică (...). Colegi din mediul privat, nu acceptați dezbinarea. Într-un fel sau altul, acești guvernanți vor pune în spinarea noastră rezultatele unei proaste guvernări.”
Urmează: proteste, presiune publică și... grevă generală?
Sindicatele cer deschidere la dialog până la adoptarea ordonanței, iar liderii lor au anunțat o acțiune unitară, fără diviziuni între confederații.
Dacă Guvernul își asumă răspunderea pe pachetul de austeritate fără consultări reale, sindicaliștii anunță mobilizare națională și manifestații în ziua respectivă, cu posibila declanșare a grevei generale în toamnă.