Senatul SUA va avea majoritate democrată. Cel care a înclinat balanţa este un regizor, cel mai tânăr senator din ultimii 47 de ani

Senatul SUA va avea majoritate democrată. Cel care a înclinat balanţa este un regizor, cel mai tânăr senator din ultimii 47 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Democratul Jon Ossoff a câştigat alegerile pentru Senat desfăşurate în Georgia, oferind astfel democraţilor controlul asupra Senatului SUA, potrivit mai multor media americane.

Citește ultimele informații despre ce se întâmplă în America

Jon Ossoff, un regizor de filme documentare în vârstă de 33 de ani, va deveni cel mai tânăr senator american din 1973, când acest titlu a fost deţinut de Joe Biden, noul preşedinte-ales al SUA, notează NBC şi ABC, citate de dpa.

El l-a învins pe senatorul republican la final de mandat David Perdue, în vârstă de 70 de ani.

ADVERTISING

În scrutinul pentru al doilea post de senator din Georgia, candidatul democrat Raphael Warnock, un predicator baptist de culoare, a învins-o pe senatoarea republicană Kelly Loeffler şi a intrat în istorie devenind primul senator de culoare din acest stat din sud.

ADVERTISING

Democraţii și republicanii, număr egal de mandate

Democraţii vor avea în Senat un număr egal de mandate, 50-50, cu ale republicanilor.

Potrivit Constituţiei, viitoarea vicepreşedintă Kamala Harris va putea înclina balanţa în favoarea democraţilor prin votul ei.

Viitorul preşedinte, Joe Biden, va deţine toate pârghiile puterii politice la Washington, cu Casa Albă, Camera Reprezentanţilor cu majoritate democrată şi Senatul. 

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇