România cere Ucrainei ca dronele navale scăpate de sub control să se autodistrugă înainte de a ajunge în apele țării noastre

România cere Ucrainei ca dronele navale scăpate de sub control să se autodistrugă înainte de a ajunge în apele țării noastre
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

România a cerut Ucrainei să programeze dronele navale lansate în Marea Neagră astfel încât acestea să se autodistrugă într-o zonă sigură, dacă sunt scăpate de sub control și riscă să ajungă în zone de interes ale țării noastre.

Solicitarea vine după incidentul de la începutul lunii iunie, când patru drone navale ucrainene au ajuns în apele României. Una dintre ele a explodat în Portul Constanța, după ce intrase automat în modul de autodistrugere.

În urma incidentului, Forțele Navale Române și cele ucrainene au stabilit și un mecanism permanent de comunicare, pentru ca informațiile despre eventualele riscuri din Marea Neagră să fie transmise rapid.

ADVERTISING

Informațiile apar într-un document al Ministerului Apărării analizat de Profit.ro.

Potrivit documentului, Bucureștiul a cerut oficial Kievului ca dronele navale care ajung accidental spre România să nu mai poată pătrunde în zone sensibile.

„Am cerut oficial părții ucrainene ca toate dronele navale lansate în Marea Neagră să fie programate să se autodetoneze într-o zonă sigură, în afara zonelor de interes ale României, dacă ar ajunge acolo din orice motiv”, se arată în documentul citat de Profit.ro.

ADVERTISING

Canal permanent între Forțele Navale române și ucrainene

O altă măsură luată după incidentul din iunie este deschiderea unui canal tehnic permanent de comunicare între Forțele Navale ale celor două țări.

Au fost stabilite proceduri prin care România și Ucraina trebuie să se informeze reciproc, în timp util, despre riscurile apărute în Marea Neagră.

Decizia a venit după ce autoritățile române au reproșat Kievului că informațiile despre cele patru drone scăpate de sub control au ajuns prea târziu la București.

Ce s-a întâmplat în iunie

Pe 5 iunie, în jurul orei 06:20, în Dana 78 din Portul Constanța a fost observat un obiect plutitor suspect. Autoritățile au stabilit ulterior că era o dronă navală ucraineană.

ADVERTISING

MApN a contactat partea ucraineană, care a confirmat că pierduse controlul asupra a patru astfel de drone. Celelalte trei s-au autodistrus - două în larg și una în afara portului.

În cazul dronei ajunse în Portul Constanța, în jurul orei 10:25 a fost detectat semnalul de autodistrugere. Personalul aflat în zonă a fost evacuat și a fost stabilit un perimetru de siguranță de un kilometru.

Trei minute mai târziu, drona a explodat. Deflagrația nu a fost provocată de autoritățile române, ci de sistemul automat de autodistrugere al dispozitivului. Nu au existat victime.

Incidentul a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție și la transmiterea unor mesaje RO-Alert. Au fost luate măsuri preventive inclusiv pe litoral, în zone precum Mamaia, Costinești și Vama Veche.

Ucraina pierduse controlul din cauza războiului electronic rusesc

Ministrul Apărării, Radu Miruță, declara atunci că autoritățile ucrainene au informat România în jurul orei 10 că pierduseră controlul asupra celor patru drone, deși dispozitivul din Portul Constanța fusese observat cu câteva ore mai devreme.

Președintele Nicușor Dan a explicat ulterior că dronele făceau parte dintr-o operațiune militară ucraineană împotriva Rusiei și că forțele Kievului au pierdut controlul asupra lor în urma acțiunilor de război electronic ale Moscovei.

Șeful statului a subliniat că pătrunderea dronei în spațiul suveran al României a fost „o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei”.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google