Rebelii houthi au atacat două petroliere saudite în Marea Roșie și amenință una dintre cele mai importante rute maritime din lume

Rebelii houthi au atacat două petroliere saudite în Marea Roșie și amenință una dintre cele mai importante rute maritime din lume
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Rebelii houthi din Yemen, susținuți de Iran, au revendicat joi atacuri cu drone și rachete asupra a două petroliere saudite în Marea Roșie, afirmând că acțiunile fac parte din blocada navală impusă Arabiei Saudite.

Autoritățile saudite au confirmat că unul dintre vase a fost lovit și a luat foc, în timp ce atacul asupra celui de-al doilea petrolier nu a fost confirmat independent, scrie BBC.

Purtătorul de cuvânt militar al grupării, Yahya Saree, a declarat că petrolierele vizate sunt Encelia și Layla, pe care le acuză că au încălcat blocada navală anunțată de houthi la începutul acestei săptămâni.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, navele au fost atacate cu drone și rachete, iar gruparea va continua operațiunile maritime și va aplica principiul „blocadă pentru blocadă”.

Arabia Saudită confirmă atacul asupra unui petrolier

Agenția oficială de presă saudită a anunțat că petrolierul Encelia a fost lovit în timp ce naviga în Marea Roșie, incidentul provocând un incendiu în partea din față a navei.

Autoritățile saudite au precizat că întregul echipaj este în siguranță și au calificat atacul drept o încălcare a dreptului internațional.

ADVERTISING

La rândul său, UK Maritime Trade Operations (UKMTO) a transmis că un „proiectil necunoscut” a lovit un petrolier saudit aflat la aproximativ 130 de kilometri de orașul Al Shuqaiq, provocând un incendiu, însă fără victime.

Compania britanică de securitate maritimă Vanguard a identificat nava lovită ca fiind Encelia.

În schimb, atacul revendicat asupra petrolierului Layla nu a fost confirmat până în prezent.

Blocada din Marea Roșie amplifică presiunea pe piaţa petrolului

Acesta e primul atac după ce rebelii houthi au anunțat, luni, instituirea unei blocade navale împotriva Arabiei Saudite.

În ultimele zile, mai multe petroliere și-au schimbat traseul pentru a evita Bab el-Mandeb, iar alte nave încărcate cu petrol saudit destinat Chinei și Indiei au fost nevoite să se întoarcă din drum.

ADVERTISING

După ce Strâmtoarea Ormuz a devenit practic imposibil de navigat din cauza conflictului dintre SUA și Iran, Marea Roșie s-a transformat în principala rută pentru exporturile de petrol saudite. Blocada anunțată acum de rebelii Houthi în zona Bab el-Mandeb amenință însă și acest coridor strategic.

Alături de Ormuz, Bab el-Mandeb este unul dintre cele mai importante puncte de tranzit pentru transportul mondial de petrol, iar perturbarea ambelor rute ar putea avea efecte semnificative asupra comerțului și prețurilor energiei.

image
Foto: captură grafic Reuters

Trump avertizează houthi

Atacul vine în contextul în care Statele Unite au avut a 12-a noapte consecutivă de lovituri asupra Iranului.

Înaintea noii serii de bombardamente, președintele american Donald Trump a avertizat că SUA vor reacționa dacă Iranul atacă nave în Strâmtoarea Ormuz sau dacă rebelii houthi vor încerca să blocheze traficul în Marea Roșie.

„Dacă se va întâmpla așa ceva, ne vom ocupa de ei. Am mai făcut-o și înainte”, a declarat Trump.

Foști și actuali oficiali americani avertizează însă că deschiderea unui nou front în Marea Roșie ar pune o presiune suplimentară asupra armatei SUA, care este deja implicată în confruntarea cu Iranul și în protejarea transportului maritim din Golf, scrie Reuters.

Experții apreciază că, în pofida anilor de bombardamente conduse de Arabia Saudită și ulterior de Statele Unite, rebelii houthi și-au păstrat capacitatea de a amenința una dintre cele mai importante rute comerciale și energetice ale lumii.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google