Iranul a cerut mişcării Houthi din Yemen să fie pregătită să închidă ruta petrolieră din Marea Roşie în cazul în care Statele Unite vor lansa atacuri asupra infrastructurii energetice iraniene, ceea ce ar reprezenta o nouă ameninţare puternică la adresa aprovizionării globale cu energie.
Ideea a fost discutată în cadrul conducerii Republicii Islamice, iar mesajul a fost transmis aliaţilor din mişcarea Houthi, au declarat pentru Reuters două surse iraniene de rang înalt şi o sursă regională familiarizată cu problema, care au vorbit sub condiţia anonimatului.
Acestea nu au oferit detalii suplimentare cu privire la modul în care a fost transmisă solicitarea sau dacă aceasta a avut loc după ameninţarea de marţi a preşedintelui american Donald Trump că va ataca infrastructura energetică iraniană.
Rebelii sunt pregătiți
O sursă apropiată grupării Houthi a declarat că aceasta a finalizat pregătirile pentru a ataca transportul maritim prin desfăşurarea de rachete şi drone în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb, poarta de acces către Marea Roşie, în zonele muntoase ale Yemenului cu vedere spre Hodeidah şi Golful Aden, şi aşteaptă ordinul de a începe.
Orice ameninţare la adresa Mării Roşii şi a porţii sale de acces Bab el-Mandeb riscă să agraveze enorm criza energetică globală declanşată de închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran şi subliniază riscurile explozive generate de o nouă rundă de război.
Având în vedere că Strâmtoarea Ormuz este deja închisă, orice atac al houthiţilor asupra navelor sau porturilor din Marea Roşie ar duce la întreruperea simultană a celor două principale rute de export de petrol din Orientul Mijlociu, deschizând un nou front atât în criza energetică, cât şi în conflictul mai amplu al Iranului cu Statele Unite.
Reprezentanţii Gărzii Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC), care se află deja în Yemen, vor decide când va fi închisă strâmtoarea Bab el-Mandeb, a declarat sursa apropiată grupării Houthi.
Ca semn al escaladării tensiunilor din regiune, gruparea Houthi a lansat rachete asupra Arabiei Saudite după ce a acuzat regatul că a bombardat luni un aeroport aflat sub controlul său, încălcând astfel armistiţiul de patru ani din conflictul dintre regat şi grupare.
Două surse regionale apropiate de Riad au declarat că regatul ia foarte în serios ameninţările din partea Iranului şi a grupării Houthi, adăugând că Arabia Saudită ştie că gruparea yemenită colaborează acum strâns cu Iranul în ceea ce priveşte Marea Roşie.
Oricine are o pușcă poate bloca traficul maritim
Una dintre sursele regionale a afirmat că liderii clerici iranieni încearcă să exercite presiune asupra Statelor Unite prin creşterea costului potenţial pentru economia globală, ameninţând transportul maritim pe Marea Roşie şi fluxul exporturilor de petrol saudite prin această cale navigabilă, într-o acţiune pe care sursa a descris-o ca făcând parte din „gândirea iraniană”.
Închiderea strâmtorii nu ar fi dificilă, a spus sursa, adăugând: „Oricine are o puşcă funcţională poate întrerupe transportul maritim. Nu este nevoie de rachete sofisticate pentru a întrerupe traficul maritim.”
Iranul îi consideră pe houthiţi parte a „Axei Rezistenţei” regionale, o alianţă care include şi Hezbollahul libanez şi grupările armate şiite irakiene care s-au alăturat deja conflictului regional dintre Teheran şi Washington.
Însă rebelii houthiţi nu au intrat încă oficial în conflict.
Statele Unite afirmă că Iranul a furnizat grupării Houthi arme, finanţare şi instruire, inclusiv sprijin canalizat prin intermediul Hezbollah. Teheranul a negat acuzaţia.
