Raed Arafat este oficial anchetat de Parchetul Militar și are calitatea de suspect într-un dosar de “contrabandă cu un elicopter”.
Dosarul vizează înlocuirea elicopterului românesc care s-a prăbuşit în 2016 în Republica Moldova.
Parchetul Militar a anunțat că 17 persoane sunt urmărite penal în acest dosar pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (în forma coautoratului, complicităţii şi instigării).
Cum au decurs faptele
La data de 2 iunie 2016, un elicopter al Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (I.G.Av.), aflat în misiune tip SMURD în Republica Moldova, s-a prăbuşit în zona localităţii Haragîş.
Accidentul s-a soldat cu dauna totală a elicopterului şi cu decesul celor patru persoane aflate la bord.
În urma daunei totale, părţile au convenit ca despăgubirea să se facă prin înlocuirea elicopterului distrus cu o aeronavă în configuraţie rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce priveşte echipamentele medicale din dotarea elicopterului.
Aeronava a fost preluată, în luna noiembrie 2017, de pe insula Guernsey, teritoriu care aparţinea de Marea Britanie, dar se afla în afara teritoriului în scopuri de TVA al Uniunii Europene. Pentru noua aeronavă, potrivit procurorilor, nu s-au îndeplinit frmalităţile vamale, prejudiciul estimat fiind de peste 4,4 milioane de lei.
Arafat neagă acuzațiile
Șeful DSU a fost la Parchet marți dimineață, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și a cerut timp pentru studierea dosarului.
El a respins acuzațiile și susține că nu există probe împotriva sa, vorbind despre o campanie de discreditare. Arafat aa spus că „nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală” și că includerea sa în anchetă este „forțată și artificială”.
Separat, Parchetul Militar mai are în lucru un alt dosar, aflat în faza in rem, privind presupuse angajări fictive la DSU. Cele două anchete nu au legătură între ele.
”Elicopterul era asigurat CASCO. Inspectoratul General de Aviaţie avea una din două opţiuni. Prima opţiune: să fie plătită contravaloarea asigurării în bugetul de stat, ce înseamnă că s-a pierdut elicopterul şi mult mai greu poţi să achiziţioneze un elicopter iar din bugetul de stat. Nu puteam achiziţiona un elicopter second hand, iar suma nu permite achiziţionarea unui nou elicopter prin licitaţie”, a transmis Arafat, citat de News.ro.
El a menţionat că a fost aleasă cea de-a doua variantă şi anume înlocuirea elicopterului prăbuşit.
”Acest elicopter a fost din insula Guernsey către România. Şi a fost adus aici fără plata taxelor vamale şi TVA. Asta este problema la acest moment. Acum faptul că s-a exclus tot ce este penal pe linia corupţiei, adică abuz în serviciu şi mită la nivelul DNA. a rămas contrabandă, ceea ce înseamnă că cineva a introdus un produs în ţara fără să plătească statului român TVA-ul sau vama sau taxele. Acest produs a intrat la statul român în final”, a mai declarat şeful DSU.
„O asociere forțată și artificială”
Arafat susține într-o postare pe Facebook că includerea sa în aceste investigații este nejustificată și vorbește despre o încercare de a-l lega de fapte fără o implicare reală. El afirmă că este vorba despre „o asociere forţată şi artificială, prin enunţarea unor pretinse teze de complicitate sau de coordonare a unor activităţi, în lipsa oricărei contribuţii ori implicări reale”.
Șeful DSU consideră că aceste acuzații îi afectează direct reputația și sugerează că scopul ar fi chiar compromiterea imaginii sale publice.
În mesajul său, Arafat merge mai departe și afirmă că investigațiile ar depăși cadrul strict juridic. El spune că „devine tot mai evident că aceste acţiuni depăşesc cadrul strict juridic, conturând caracteristicile unei campanii de discreditare”.
Potrivit acestuia, ar exista „indicii că aceste demersuri sunt alimentate nu de considerente exclusiv instituţionale, ci şi de factori de natură personală”, ceea ce ar pune sub semnul întrebării imparțialitatea procedurilor.
„Pot fi afectate mecanismele de intervenție”
Arafat avertizează că impactul acestor acuzații nu este doar unul personal, ci poate afecta întregul sistem de intervenție în situații de urgență.
El susține că „orice afectare nejustificată a credibilităţii” sale poate avea efecte asupra încrederii publice în instituții.
Într-un domeniu în care „încrederea, coordonarea şi autoritatea profesională sunt esenţiale”, astfel de situații pot influența inclusiv siguranța cetățenilor, mai spune șeful DSU.
