Protest în fața Guvernului: Mafioții în țara asta sunt ridicați la rang de noblețe. Demisia! (Video)

Protest în fața Guvernului: Mafioții în țara asta sunt ridicați la rang de noblețe. Demisia! (Video)

Sute de persoane s-au strâns, miercuri, în fața Guvernului pentru a protesta. Manifestația era anunțată de mai multe zile, dar acum s-a nimerit să aibă loc într-un moment foarte tensionat, având în vedere că Vlad Voiculescu tocmai a fost demis de la Ministerul Sănătății.

Oamenii stânși în fața Palatului Victoria cer însă demisia întregului Guvernului. Protestatarii au venit cu tobe și cu vuvuzele și au improvizat o scenă de unde vorbesc liderii de sindicate.

„S-au cățărat pe votul românilor pentru a ajunge la borcanul cu miere și cu bani, la borcanul țării pe care l-au închis etanș pentru noi, dar pentru ei l-au deschis și au mufat la acest borcan toată camarila politică ce stă în spatele lor.

ADVERTISING

Prin protestele noastre am încercat, încercăm și vom încerca să atragem atenția Guvernului, indiferent de culoarea politică, să guverneze pentru și în interesul românilor.

Un antevorbitor spunea că sunt mafioți. Păi mafioții în țara asta sunt ridicați la rang de noblețe, ăștia sunt trădători de neam și țară. De aceea, vreau să vă cer la unison singura cerință pe care Cartel Alfa o are aici: Demisia!”, a declarat un lider sindical.

Aceștia spun că ei cer doar un trai decent pentru români.

„Nu ne dorim să ne îmbogățim prin Legea 153 (Legea Salarizării Unitare, n.red.). Mincinoșii din clădirea alăturată au făcut-o pentru că ei s-au așezat pe maxim în grila de salarizare, iar pe noi ne-au uitat pe drum și ne-au înghețat salariile”, a continuat liderul de sindicat.

ADVERTISING

Protestul este organizat de confederaţii sindicale Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România și Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.

Publicată de Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA" pe Miercuri, 14 aprilie 2021

Publicată de Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA" pe Miercuri, 14 aprilie 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇