Protest la Guvern, chiar înainte de ședința Executivului

Protest la Guvern, chiar înainte de ședința Executivului

Sindicatele ies miercuri în stradă, protestul urmând să aibă loc la Guvern, chiar înainte de ședința Executivului care începe la ora 13:00.

Protestul este organizat de marile confederaţii sindicale Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România și Confederaţia Sindicală Naţională Meridian.

"În contextul restricţiilor legale în vigoare, acţiunile se desfăşoară în locaţii distincte, dar simultan, având revendicări comune: un salariu minim decent, pensii echitabile, servicii publice de calitate, deblocarea negocierii colective, taxare justă, aplicarea corectă a legislaţiei”, au transmis organizaţiile sindicale,

ADVERTISING

Potrivit acestora, ”nemulţumirile sindicale sunt determinate de măsurile adoptate de actualul guvern şi refuzul constant al dialogului social”.

”Costurile crizei sanitare şi economice sunt trecute exclusiv în seama lucrătorilor şi a categoriilor celor mai vulnerabile, în timp ce privilegiaţii îşi conservă şi extind beneficiile (…)

Confederaţiile sindicale reprezentative din România consideră că actualul executiv nu guvernează în interesul cetăţenilor şi trebuie să plece. Acesta este principalul mesaj pe care îl vom transmite miercuri, 14 aprilie 2021, Guvernului României”, anunţă sindicaliştii.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇