Președintele Parlamentului Sloveniei, Zoran Stevanović, a anunțat că intenționează să organizeze un referendum privind retragerea țării din NATO, în cadrul unei orientări mai largi spre o politică externă mai independentă.
Potrivit presei slovene citate de Kiev Post, liderul Partidului Adevărului a confirmat că această promisiune de campanie va fi respectată.
„Am promis cetățenilor un referendum pe tema ieșirii din NATO și vom organiza acest referendum”, a declarat Stevanović.
Politicianul a susținut că Slovenia ar trebui să își recapete autonomia în deciziile de politică externă și să nu mai depindă de instituțiile europene.
„Ljubljana trebuie să redevină centrul deciziilor pentru Slovenia, nu Bruxelles-ul”, a afirmat acesta. Totuși, el a admis că o eventuală ieșire din Uniunea Europeană nu ar avea sprijin public, subliniind beneficiile apartenenței la blocul comunitar.
Stevanović a indicat și o schimbare mai amplă de direcție, anunțând că partidul său dorește inclusiv retragerea Sloveniei din Organizația Mondială a Sănătății și evitarea implicării în conflicte militare sau diplomatice externe, pe care le consideră contrare intereselor naționale.
În același timp, oficialul sloven a lăsat deschisă posibilitatea unei apropieri de Rusia. El a precizat că, pe lângă vizite planificate la Skopje și Copenhaga, intenționează să meargă și la Moscova. „Aș dori să construiesc punți și să cooperăm bine cu toate țările, indiferent de zidul care a fost ridicat între Vest și Est”, a spus Stevanović.
Aşa se înfăţişa politicianul vara trecută:

Declarațiile sale vin într-un context tensionat în interiorul NATO, alimentat și de pozițiile exprimate de președintele american Donald Trump, care a criticat alianța și a sugerat posibilitatea retragerii Statelor Unite.
La rândul său, secretarul de Stat american Marco Rubio a afirmat recent că Washingtonul ar putea „reanaliza” relația cu NATO, invocând divergențe legate de împărțirea responsabilităților și accesul la baze militare.
Anul trecut, şi premierul slovac Robert Fico spunea că ţara sa ar beneficia în urma unei politici de neutralitate, aducând în discuție pentru prima dată ideea ieşirii din NATO.
"Dacă mă întrebați pe mine, vă spun că în aceste vremuri de înarmare fără sens, când companiile producătoare de armament își freacă mâinile de bucurie (...), neutralitatea ar fi foarte benefică pentru Slovacia", a spus pro-rusul Fico. "Din nefericire, însă, decizia nu se află în mâinile mele", a adăugat el atunci.
B.B.
