Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, este audiat la DNA (surse)

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, este audiat la DNA (surse)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Sindicatului Liber din Metrou, Ion Rădoi, a fost adus, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar privind fapte de corupţie din perioada 2018 – 2021, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 16 percheziţii în Capitală şi alte două judeţe în acest dosar.

Sursele citate au precizat pentru Agerprespercheziţii au avut loc şi la sediul Sindicatului Liber din Metrou, la Primăria Sectorului 3 şi a Sectorului 5, dar şi la locuinţa lui Ion Rădoi.

Cele două primării sunt singurele care au refuzat să evacueze magazinele și tarabele amplasate ilegal de Sindicatul de la Metrorex pe spațiul public.

ADVERTISING

DNA a anunţat, miercuri dimineaţă, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 - 2021.

"Miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 16 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Prahova şi Ilfov, dintre care trei sunt sedii ale unor instituţii publice", se menţiona în comunicat.

Ar fi vorba despre dosarul deschis după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus o plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, în urma grevei de la Metrorex.

ADVERTISING

Context

În 26 martie, câteva sute de sindicaliști au organizat un protest și au blocat liniile de metrou aproape toată ziua.

Greva a paralizat, evident, Capitala. În aceeași zi, ministrul Drulă l-a atacat pe președintele USLM, Ion Rădoi:

„Aș vrea să le cer scuze (bucureștenilor - n.red.) că zeci de miniștri ai Transporturilor au lăsat să se formeze un buboi imens la metrou. Cât sunt eu aici, statul nu va ceda niciun milimetru în față mafiei.

Despre asta este vorba, despre o grupare care se comportă mafiot. Liderul de cartel Ion Rădoi a decis ca bucureștenii să nu conteze, că singurul lucru care trebuie să conteze sunt banii firmei pe care o controlează. Spun foarte clar: Rădoi, s-a terminat. Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge”, a declarat Cătălin Drulă.

ADVERTISING

Iată Filmul zilei în care, în plină pandemie, greva de la metrou a paralizat Bucureștiul și autoritățile (Video&foto)

Citește mai multe despre greva de la metrou din luna martie:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇