Popularitatea preşedintelui SUA, Joe Biden, este în scădere, potrivit unui sondaj realizat de The Associated Press – NORC Center for Public Affairs Research. Americanii contestă modul în care Biden a gestionat pandemia, situaţia economică şi problemele de politică externă.
În prezent, doar 54% din americani aprobă acţiunile lui Joe Biden legate de pandemie, deşi, în iulie, două treimi dintre cetățeni erau de acord cu măsurile luate de el.
De asemenea, 51% din americani nu sunt de acord cu modul în care Biden gestionează problemele de politică externă, în timp de 46% din ei nu aprobă modul în care președintele gestionează problemele de securitate naţională.
În ceea ce priveşte economia, 49% din americani sunt de acord cu modul în care preşedintele SUA acţionează, comparativ cu luna iulie, când 57% îi aprobau acţiunile.
Per total, activitatea de până acum a lui Joe Biden este aprobată de 54% din americani, faţă de 59%, în iulie.
Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 16 august, pe un eşantion reprezentativ de 1.729 de adulţi.
Scăderea popularităţii lui Joe Biden vine și ca urmare a deteriorării situaţiei din Afganistan, pe fondul retragerii trupelor americane şi al preluării puterii de către talibani.