Papa Francisc și-a anulat în ultimul moment participarea la Drumul Crucii, în Vinerea Mare

Papa Francisc și-a anulat în ultimul moment participarea la Drumul Crucii, în Vinerea Mare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, şi-a anulat vineri, în ultimul moment, participarea la Drumul Crucii, la Colosseumul din Roma.

„Pentru a-şi proteja sănătatea, Sanctitatea Sa Francisc va urmări în această seară Drumul Crucii la Colosseum de la Reşedinţa Santa Marta”, a anunțat într-un comunicat Vaticanul, informează AFP.

La momentul anunţului, cu câteva minute înainte de începutul ceremoniei, organizatorii au retras fotoliul Papei, depus pe un deal, în faţa Colosseumului.

În faţa amfiteatrului roman, iluminat spectaculos, mii de credincioşi din numeroase ţări, adesea cu o lumânare în mână, s-au adunat în tăcere pentru a asista la acest moment important al Săptămânii Patimilor, care precede sărbătoarea Paştelui.

ADVERTISING

Vineri după-amiaza, şeful Bisericii Catolice a prezidat, potrivit programului, mesa din Vinerea Mare în Bazilica Sfântul Petru la Vatican.

Duminică dimineaţa, el urmează să prezideze slujba de Paşte, în Piaţa Sfântul Petru, iar apoi să dea binecuvântarea ”Urbi et Orbi”.

Papa Francisc, care se deplasează în scaun cu rotile, a suferit o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, la genunchi, coapse şi colon.

El a fost operat la abdomen în iunie şi şi-a anulat o vizită la Dubai, la COP28, în decembrie, din cauza unei bronşite.

ADVERTISING

În ultimele zile, el a fost nevoit să delege, în mai multe rânduri, lectura mai multor predici, din motive de sănătate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇