O femeie de 104 ani din Madrid s-a vindecat de COVID-19 (Video)

O femeie de 104 ani din Madrid s-a vindecat de COVID-19 (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elena, o pacientă spaniolă în vârstă de 104 ani, a fost externată după ce a depăşit boala COVID-19 şi după ce a stat 14 zile internată, au informat surse ale spitalului madrilen Gregorio Marañón unde a fost tratată.

„Elena este o supravieţuitoare, anul trecut a fost internată cu gripă A, iar anul acesta a depăşit infecţia COVD-19” provocată de SARS-CoV-2, a informat medicul Alvaro Alejandre de Ońa, care a tratat-o pe pacienta centenară, subliniind că ea nu a avut nevoie de respiraţie asistată, notează EFE.

ADVERTISING

Exemplul Elenei constitue un licăr de speranţă în acest al doilea val, având în vedere că vârsta sa înaintată constituie unul din factorii cei mai importanţi la pacienţii infectaţi.

Acest caz special a determinat personalul Serviciului de Medicină Internă, medici, infirmiere şi personal auxiliar să se despartă cu aplauze de Elena la ieşirea din spital, care le-a mulţumit şi le-a urat la rândul ei sănătate şi ca "totul să se rezolve cu bine".

ADVERTISING

Ea a cerut să fie dusă acasă, unde trăieşte singură şi duce o viaţă independentă, fapt dovedit prin forţa cu care a învins boala, se arată în comunicatul spitalului.

Gregorio Marañón este unul dintre marile spitale de stat din Madrid şi unul care a îngrijit cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din Spania (12.719 de pacienţi).

În perioada de vârf a epidemiei de la Madrid (6 martie - 2 aprilie), au fost spitalizate peste 1.000 de persoane la acest centru, iar în cel de-al doilea val au fost tratate peste 2.300 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

ADVERTISING

În prezent, în secţiile spitalului Gregorio Marañón sunt internaţi 96 de pacienţi cu COVID-19, dintre care 23 sunt la terapie intensivă.

Elena, a sus 104 años, ha superado la COVID-19

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇