Numărul locuitorilor albi e în scădere pentru prima dată în istoria SUA

Numărul locuitorilor albi e în scădere pentru prima dată în istoria SUA
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numărul locuitorilor din Statele Unite care s-au identificat ca albi a scăzut pentru prima oară în istoria ţării, conform celui mai recent recensământ, din 2020, care dezvăluie o populaţie „mult mai multi-rasială” şi mai urbană decât în urmă cu zece ani.

„Populaţia albă rămâne cel mai mare grup rasial sau etnic din Statele Unite”, a declarat Biroul de recensământ al SUA.

Populaţia care se identifică drept fiind albă a scăzut cu 8,6% între 2010 şi 2020, o premieră de la primele înregistrări ale populaţiei, în 1790, informează AFP.

Acest segment reprezintă 204 milioane de locuitori, adică 61,6% din populaţie, faţă de 72,4% în urmă cu un deceniu.

„Aceste schimbări arată că populaţia americană este mult mai multi-rasială” decât în trecut, a declarat în cadrul unei prezentări a rezultatelor recensământului unul din oficialii Biroului, Nicholas Jones.

Pe lângă schimbările demografice, el a avertizat că rafinarea întrebărilor şi o metodologie nouă, comparativ cu cea utilizată în 2010, au influenţat „în mare măsură” aceste rezultate.

Astfel, categoria „albi împreună cu un alt grup”, de exemplu afro-americani sau asiatici, a explodat, crescând cu 316% în zece ani, şi reprezentând 235 de milioane de persoane.

În SUA este un fapt curent să te defineşti după originile etnice, iar în cadrul recensământului populaţia este întreabă în mod specific cărei rase aparţine.

Afro-americanii reprezintă acum 12,4% din populaţie (41 de milioane), un procent stabil în ultimii zece ani, în timp ce populaţia asiatică a crescut cu 35,5%, ajungând la aproximativ 20 de milioane (6%).

Populaţia hispanică a crescut cu 23%, ajungând la 62 de milioane (18% din populaţie).

Amerindienii reprezintă 1,1% din totalul populaţiei.

Datele arată, de asemenea, că s-a înregistrat o creştere a populaţiei „aproape exclusiv în zonele metropolitane”, a declarat un alt oficial, Mark Perry.

Acest recensământ, care este realizat o dată la zece ani, este esenţial pentru a determina diviziunile electorale ale celor 50 de state americane şi pentru alocarea a zeci de miliarde de dolari din fondurile federale în special pentru şcoli şi spitale.

Impactul său asupra vieţii politice poate fi unul decisiv, deoarece influenţează în special hotărârea privind numărul de locuri alocate fiecărui stat în Camera Reprezentanţilor.

ADVERTISING

Citeşte articolele momentului pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇