În anul marcat de COVID, principala problemă în școlile românești au fost păduchii (Infografice)

În anul marcat de COVID, principala problemă în școlile românești au fost păduchii (Infografice)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Institutul Național de Sănătate Publică a prezentat raportul după analiza datelor transmise de DSP-uri în urma triajelor epidemiologice făcute în anul școlar 2020-2021.

A fost un an marcat de învățământul online, din cauza pandemiei de COVID, și asta se vede în numărul extrem de mic al copiilor care au fost consultați la începutul anului școlar, în septembrie 2020, dar și la revenirea din vacanța, în februarie 2021.

Astfel, dacă în anul școlar 2007-2008 au trecut prin triaj 928.923 de copii, în anul care s-a încheiat au fost examinați doar 891.036 de elevi, din totalul de 1.320.025 înscriși.

186.427 de elevi erau din mediul rural (din 372.877 înscriși) și 704.609 au fost examinati în mediul urban (din 947.148 înscriși). INSP precizează că în
ultimii zece ani anteriori anului 2020, numărul copiilor examinați a fost de peste doua milioane de elevi
, dupa fiecare vacanță de vară.

grafic-elevi-triaj
Foto: raport INSP

Din totalul de copii examinați, au fost diagnosticați cu boli infecto-contagioase şi parazitare 0,393% (3.506), din care 0,316% în urban (2.224) şi 0,688 % (1.282) în rural si în unități speciale 82 cazuri de boală. Cazurile de boală depistate în ultimii ani au o variabilitate mare, între minim 0,28% și maxim 1,48% din copiii examinati.

grafic-copii-imbolnavire
Foto: raport INSP

Cea mai des întâlnită afecțiune a fost pediculoza, adică infesarea cu păduchi, iar cele mai multe cazuri au fost întâlnite în centrele de plasament.

grafic-centre-plasament-paduchi
Foto: raport INSP

Alte afecțiuni mai larg răspândite au fost anginele si micozele, aspect neintalnit si in anii anteriori, când virozele erau în top.

grafic-boli-podere
Foto: raport INSP

”Pediculoza prezintă la începutul acestui an scolar (septembrie 2020) o rată a prevalenței de moment (per total colectivități) de 0,209% (1.865 cazuri). Este pe primul loc ca pondere în patologia diagnosticată la triajul epidemiologic (observațional în contextul pandemic din 2020) la copii.

ADVERTISING

După aplicarea măsurilor de deparazitare, la recontrol, prevalența pediculozei a fost de 0,032%, deci o reducere de peste șapte ori a numărului de cazuri diagnosticate (de la 1.865, la 283 de cazuri)”, se arată în raportul INSP.

Situația s-a păstrat și după controalele epidemiologice din februarie, dar cu mai puține cazuri. De data aceasta, păduchii au fost mai răspândiți în școlile generale, cele profesionale, grădinițe și licee.

grafic-paduchi-februarie
Foto: raport INSP

Se impune o intensificare a măsurilor de control a copiilor pentru depistarea bolilor parazitare (scabie şi pediculoză), deoarece acestea continuă să fie prezente în colectivitățile de copii și adolescenți.

ADVERTISING

De asemenea, se impune instituirea unor măsuri complexe și de
prevenție riguroase, care să includă și familiile celor diagnosticați, cu o identificare și tratare a focarelor de scabie și pediculoză.

Desfășurarea unor acțiuni de educație pentru sănătate privind igiena individuală și colectivă la școală și în familie, reprezintă încă o necesitate stringentă în activitatea medicală de supraveghere igienico-sanitară și epidemiologică a colectivităților de copii și tineri din România”, e concluzia specialiștilor în sănătate publică.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇