Noua tulpină Omicron ar fi de patru, cinci ori mai transmisibilă decât Delta. Cherecheș: Sper cu disperare să nu se confirme

Noua tulpină Omicron ar fi de patru, cinci ori mai transmisibilă decât Delta. Cherecheș: Sper cu disperare să nu se confirme
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Sunt informații că noua tulpină Covid, de origine sud-africană, numită Omicron, ar fi de patru ori mai transmisibilă decât tulpina Delta, deci de 12 ori mai transmisibilă decât tulpina inițială, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

El a explicat vineri seara, la Digi24, că acesta este și motivul pentru care noua tulpină a fost catalogată de OMS drept „variantă îngrijorătoare”.

Rafila a explicat cum se face încadrarea unei tulpini într-o anumită categorie și ce înseamnă calificativul atribuit variantei africane Omicron.

„Ce înseamnă o variantă preocupantă? Există trei criterii care încadrează aceste variante în categorie, ele pot fi individuale sau cumulative. Poate fi vorba de o transmisibilitate mai mare, poate fi o patogenitate mai mare, se schimbă tabloul clinic, îmbolnăvirile grave sunt mai frecvente și, cel de-al treilea element este legat de scăderea eficacității măsurilor de sănătate publică. De exemplu, vaccinul nu mai este suficient. Unul dintre aceste criterii sau toate fac ca acest grup de experți să încadreze varianta în categoria celor îngrijorătoare.

ADVERTISING

Până în momentul de față criteriul care a determinat includerea în această categorie se pare că este legat de transmisibilitate, care este mai puțin îngrijorător decât celelalte două, dar nu știm dacă nu cumva dă forme mai ușoare de boală. Ar fi ideal. Se întâmplă uneori să ai și noroc, nu știu dacă vom avea noroc sau ghinion", a explicat Alexandru Rafila, la Digi24.

Profesorul de sănătate publică, Răzvan Cherecheș, a publicat un grafic, cu un scurt comentariu referitor la noua tulpină. El spune că cifrele arată că varianta Omicron ar fi de cinci ori mai infecțioasă și spune că speră „cu disperare” ca cifrele inițiale să nu se confirme.

ADVERTISING

„Rata de creștere pentru noua tulpină Omicron este incredibilă - vedeți cu roșu, dacă datele inițiale se confirmă - noua tulpină este de 5 (cinci) ori mai infecțioasă decât Delta - creștere cu 500% mai mare. Sper cu disperare să nu se confirme datele inițiale ...dacă are și potențialul de a evada imunologic (nu mai suntem protejați de infecția anterioară sau vaccinuri), ajungem din nou în punctul 0”, a scris Razvan Cherecheș pe Facebook.

imagine-tulpina-Omicron
Foto: Facebook Răzvan Cherecheș, sursa grafic - @jburnmurdoch

Octavian Jurma: Versiunea Omicron e un salt evolutiv, nu o evoluție progresivă

Și doctorul Octavian Jurma a publicat o primă apreciere față de noua tulpină.

ADVERTISING

„OMS tocmai a clasificat varianta B.1.1.529 direct VOC (Variant of Concern) cu numele "Omicron".Omicron (B1.1.529) vine pe ramura B1.1 (deci apropiata de zona ancestrala), are peste 50 de mutatii din care 32 de mutatii sunt in proteina Spike si include mutatii din aproape toate variantele curente de ingrijorare (Alpha, Beta, Gama, Lambda si Delta).

Versiunea Omicron e un salt evolutiv nu o evolutie progresiva. E ca si cum pandemia ne-a bombardat pana acum cu versiuni tot mai bune rachetelor V1, si acum descoperim ca in paralel a lucrat la V2 (vezi istoria celui de al doilea razboi mondial pentru analogie).

E posibil ca un pacient imunocompromis de HIV sa fi produs permutatii ale virusului vreme de luni de zile inainte de a ajunge la solutia actuala. Astfel de pacienti pot ajunge adevarate laboratoare vii daca sunt infectati si lasati nesupravegheati.

Sa speram ca mutatiile au facut insa virusul mai fragil pe termen lung, altfel consecintele unui val Omicron in plin sezon gripal sunt incalculabile.

Aici aveti sumarizate tehnic in 4 imagini motivele majore de ingrijorare teoretice si statistice. Voi reveni cu precizari si explicatii pe fiecare grafic in parte. Aici e doar o nota tehnica pentru ca sa economisesc timp celor care sapa ca si mine dupa date comparative cu Delta”, a scris Octavian Jurma pe Facebook.

OMS tocmai a clasificat varianta B.1.1.529 direct VOC (Variant of Concern) cu numele "Omicron".Omicron (B1.1.529) vine...

Publicată de Octavian P Jurma pe Vineri, 26 noiembrie 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇