Noi detalii despre mașina furată în care au fost prinși Budăi și un deputat PSD la vama Sculeni

Noi detalii despre mașina furată în care au fost prinși Budăi și un deputat PSD la vama Sculeni

Maşina Audi A6 furată din Belgia şi cu care un deputat PSD circulă de 8 ani pe graniţele României a fost sigilată şi dusă la sediul PTF Sculeni, unde va rămâne până la clarificarea cazului.

Cei doi au fost prinşi când se întorceau din Republica Moldova, pe la vama Sculeni. Maşina a fost înmatriculată în 2015 pe numele parlamentarului Dan Constantin Șlincu și dată în urmărire abia în 2016 de către polițiștii din Belgia.

Deputatul PSD Șlincu a povestit cum s-a petrecut totul şi de unde a luat maşina.

ADVERTISING

"Când ne-am întors în țară de la un eveniment de la Chișinău, am fost informați că trebuie să ni se rețină mașina, am fost anunțați că mașina ar fi fost declarată ca furată în 2016. Eu am achiziționat-o în 2015.

Am cumpărat-o de la o persoană din Galați și era înmatriculată tot în România. Sunt o victimă, am fost înșelat. Voi încerca să acționez în instanță vânzătorul care a fost de rea-credință.

În fiecare an am ieșit din țară, în țările europene, nu am ieșit într-o țară non-UE.

Aștept ca autoritățile statului să își facă datoria. Voi încerca să inițiem o procedură legislativă ca românii de bună-credință care doresc să cumpere o mașină din străinătate să nu mai fie în situația mea", susţine Şincu, citat de Digi24.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Budăi: Am crezut că e o farsă

La rândul său, fostul ministru Budă este revoltat că o maşină declarată furată a circulat nestingherit pe frontierele ţării:

"Eu eram pasager în mașina proprietate personală a colegului meu Dan Șlincu, dar dumnealui a demonstrat și a lăsat acte la vamă. Colegul meu a achiziționat mașina în 2015, în toamnă.

E o chestiune extrem de gravă și eu voi avea o discuție extrem de serioasă cu specialiștii din Ministerul de Interne, pentru că mi se pare foarte grav ca, timp de 8 ani de zile, această mașină să fie dată furată și proprietarul mașinii, care a cumpărat-o cu bună-credință, să nu fie informat.

ADVERTISING

Colegul meu a achiziționat mașina de la o doamnă din Galați, cred, sau Brăila, în 2015, undeva în toamnă. În 5 ianuarie 2016, mașina a fost introdusă în sistemul european ca fiind furată. Și de atunci până acum colegul meu a mai ieșit din țară, într-adevăr, nu în afara granițelor UE, dar a circulat cu această mașină.

Am crezut că e o farsă. Sincer am crezut că e o farsă, pentru că nici prin cap nu-mi trecea...Colegul meu la început a râs, după care bineînțeles au venit lucrătorii din Vamă, de la Poliția de Frontieră, ne-au informat care este situația, i-am întrebat dacă, procedural, putem preda mașina la Botoșani, să ne putem continua drumul. Ne-au informat că nu. Au fost extrem de profesioniști și civilizați".

Cei doi demnitari au fost opriți la intrarea în țară, sâmbătă, după ce polițiștii de frontieră au descoperit că mașina în care se aflau era declarată furată.

Marius Budăi a fost ministru al Muncii, portofoliu la care a renunțat după scandalul „Azilele groazei”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇