La 18 ani după ce au rezervat instituţia căsătoriei doar cuplurilor heterosexuale, alegătorii din Nevada au votat copleşitor pentru abolirea acestei măsuri şi includerea în Constituţia acestui stat din vestul SUA a recunoaşterii uniunilor între persoane de acelaşi sex.
Acest referendum organizat în marja alegerilor prezidenţiale, aşa cum se obişnuieşte în Statele Unite, a obţinut peste 62% din voturi favorabile potrivit rezultatelor definitive publicate abia acum, relatează marţi France Presse.
Măsura face din Nevada primul stat american care recunoaşte şi protejează căsătoria gay în Constituţia sa, subliniază media locale.
La "întrebarea numărul 2" alegătorilor li s-a cerut să răspundă dacă doresc eliminarea unei dispoziţii adoptate în 2002, potrivit căreia "numai căsătoria dintre un bărbat şi o femeie poate fi recunoscută" în Nevada.
Cuplurile homosexuale au trebuit să aştepte până la sfârşitul anului 2014 şi o decizie a Curţii Supreme, cea mai înaltă jurisdicţie americană, pentru a obţine recunoaşterea uniunii lor - doar la nivel federal - în Nevada şi alte aproximativ 30 de state.
Amendamentul obligă în plus Nevada şi instituţiile sale să recunoască şi să trateze toate căsătoriile în mod egal, indiferent de sexul persoanelor. Pentru susţinătorii măsurii, aceasta este o garanţie suplimentară pentru homosexuali, în cazul în care Curtea Supremă, unde conservatorii se bucură acum de o majoritate clară, revine asupra deciziei sale.
Referendumul, cu toate acestea, stabileşte dreptul organizaţiilor religioase şi al membrilor clerului din Nevada de a refuza să oficieze căsătorii între persoane de acelaşi sex, fără a se lua măsuri judiciare.