Omul de afaceri Nelu Iordache şi fosta directoare executivă împuternicită a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Ilfov, Genica Bădănoiu, au fost trimişi în judecată de DNA.
Iordache este acuzat că i-a cerut directoarei să elibereze o autorizaţie de mediu pentru staţia de transfer deşeuri de la Tunari, în schimb promiţându-i că va interveni pentru a fi menţinută în funcţie.
"În calitate de acţionar al unei societăţi comerciale cu activitate de gestionare a deşeurilor menajere, la data de 19 decembrie 2019, inculpatul om de afaceri i-ar pretins, în mod direct, directoarei executive a APM Ilfov, inculpata Bădănoiu Genica, să elibereze o autorizaţie de mediu pentru societatea sa, aferentă staţiei de transfer gunoaie de la Tunari (judeţul Ilfov).
A lăsat-o să creadă că are influenţă asupra funcţionarilor cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Mediului şi i-a promis acesteia că, în schimbul emiterii autorizaţiei, va interveni astfel încât să fie menţinută în funcţia de director executiv al APM Ilfov", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis miercuri.
În 24 decembrie 2019, autorizaţia respectivă a fost emisă.
De asemenea, conform DNA, în 9 iulie 2020, Iordache ar fi promis indirect, prin intermediar, directoarei APM Ilfov, suma de 30.000 lei, din care ar fi oferit 15.000 lei, pentru emiterea unei autorizaţii de mediu pentru societatea sa, aferentă unei staţii de transfer deşeuri amplasată în Popeşti-Leordeni (judeţul Ilfov), bani pe care Bădănoiu Genica i-a refuzat în 10 iulie 2020.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
În luna septembrie, omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 11 ani şi 9 luni de închisoare, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac - Arad. Nelu Iordache a fost încarcerat.